De la meserie la profesie – începutul unei povești despre ce înseamnă să fii educatoare
Când spui „educatoare”, cei mai mulți oameni se gândesc, poate, la o femeie care intră dimineața într-o sală de grupă, îi întâmpină pe copii, desfășoară activități, spune povești, cântă, desenează, se joacă și îi ajută pe cei mici să facă primii pași în lumea școlii.
Și, într-un fel, este adevărat.
Dar este doar o parte din poveste.
Pentru că a fi educatoare nu înseamnă doar să știi ce activitate urmează, ce cântec trebuie repetat sau ce obiectiv trebuie atins.
Înseamnă să fii omul care, pentru câteva ore pe zi, intră în lumea unui copil și devine parte din ea.
Uneori, ești cea care îl învață o literă.
Alteori, ești cea care îl ajută să își lege șireturile.
Uneori, ești cea care îi explică de ce trebuie să împartă o jucărie.
Alteori, ești cea care îi ține mâna atunci când îi este dor de mama.
Și sunt zile în care cea mai importantă „activitate” nu este cea pe care ai pregătit-o, ci aceea de a sta lângă un copil și de a-i spune:
„Hai, sunt aici.”
Aici începe diferența dintre o meserie și o profesie.
De la „ce am de făcut?” la „de ce are nevoie copilul?”
La începutul unui drum profesional, este firesc să te gândești la ceea ce ai de făcut.
Ai planificări.
Ai activități.
Ai responsabilități.
Ai obiective.
Ai reguli.
Ai un program.
Dar, pe măsură ce trec anii, începi să descoperi că educația nu poate fi pusă în întregime într-un plan.
Pentru că în fața ta nu ai doar un grup de copii.
Ai copii diferiți.
Cu ritmuri diferite.
Cu personalități diferite.
Cu familii diferite.
Cu bucurii și temeri diferite.
Un copil poate intra dimineața vesel și pregătit să descopere lumea.
Altul poate intra ținând strâns mâna părintelui.
Unul poate ridica imediat mâna atunci când pui o întrebare.
Altul poate avea nevoie de câteva zile până să prindă curaj să vorbească.
Și atunci întrebarea nu mai este doar:
„Ce trebuie să fac astăzi?”
Ci:
„De ce are nevoie copilul acesta astăzi?”
Cred că aici începe adevărata profesie.
O profesie care se construiește în fiecare zi
O meserie poate fi descrisă prin ceea ce faci.
O profesie se construiește prin felul în care gândești ceea ce faci.
În educație, fiecare zi te provoacă să alegi.
Să adaptezi.
Să observi.
Să cauți soluții.
Să înveți.
Să te întrebi dacă ai făcut suficient.
Și uneori să recunoști că, deși ai pregătit foarte bine o activitate, ceea ce avea nevoie copilul era cu totul altceva.
Profesionalismul nu înseamnă să ai mereu răspunsul perfect.
Înseamnă să nu încetezi să cauți răspunsul potrivit pentru copilul din fața ta.
Înseamnă să poți spune:
„Astăzi nu a funcționat. Ce pot schimba mâine?”
Înseamnă să te uiți la o situație nu doar prin ceea ce se vede, ci și prin ceea ce se află în spatele ei.
De ce copilul nu participă?
De ce este trist?
De ce nu vorbește?
De ce îi este greu să se despartă dimineața?
De ce refuză o activitate?
Poate că răspunsul nu este întotdeauna în sala de grupă.
Poate fi în familie.
Într-o emoție.
Într-o experiență pe care copilul nu știe încă să o povestească.
Și tocmai de aceea, educatoarea trebuie să învețe să privească dincolo de comportament.
Educatoarea este unul dintre primii oameni care îl ajută pe copil să creadă în el
Înainte ca un copil să știe exact ce poate face, are nevoie să simtă că cineva crede în el.
Uneori, acest lucru începe cu o propoziție simplă:
„Încearcă.”
Apoi:
„Mai încearcă o dată.”
Și, poate, într-o zi:
„Uite! Ai reușit!”
Pentru un adult, poate părea un moment mic.
Pentru un copil, poate fi un moment uriaș.
Pentru că atunci descoperă ceva despre el însuși:
„Pot.”
Iar când un copil începe să creadă că poate, educația capătă un alt sens.
Nu mai este doar despre ceea ce știe.
Este despre ceea ce îndrăznește să încerce.
De aceea, cred că educatoarea nu transmite doar informații.
Transmite încredere.
Transmite curaj.
Transmite siguranță.
Transmite respect.
Și construiește, uneori fără să își dea seama, primele cărămizi ale imaginii pe care copilul o va avea despre sine.
Dar copilul nu vine singur la grădiniță
Odată cu copilul vine și povestea lui.
Vine familia.
Vin obiceiurile de acasă.
Vin tradițiile.
Vin bucuriile.
Vin dificultățile.
Vin întrebările.
Vin lucrurile pe care familia le știe și cele pe care poate nu a avut ocazia să le învețe.
De aceea, profesia de educator nu se poate opri la ușa grupei.
Începe o relație cu familia.
Înveți să comunici.
Să asculți.
Să explici.
Să cauți împreună soluții.
Să nu judeci ceea ce nu cunoști.
Să înțelegi că fiecare familie are propria ei poveste.
Și, mai ales, înveți că pentru binele copilului este nevoie de parteneriat.
Nu de „noi” și „ei”.
Ci de:
„Noi, împreună, pentru copil.”
Și mai există un cuvânt care a căpătat, pentru mine, un înțeles aparte: incluziunea
Poate că incluziunea pare, la prima vedere, un cuvânt mare.
Un concept.
Un termen întâlnit în documente, proiecte și politici educaționale.
Dar, în sala de grupă, incluziunea devine foarte concretă.
Este copilul care este primit cu aceeași căldură.
Este copilul care este încurajat să participe.
Este copilul căruia îi este respectată identitatea.
Este familia care este ascultată.
Este diferența care nu devine motiv de separare.
Este momentul în care copilul simte:
„Și eu am locul meu aici.”
Pentru mine, incluziunea nu înseamnă să îi facem pe toți la fel.
Înseamnă să învățăm să fim împreună, respectând ceea ce ne face diferiți.
Înseamnă să vezi copilul înainte de orice etichetă.
Să vezi omul.
Să vezi posibilitatea.
Să vezi ceea ce poate deveni.
O profesie care te învață și pe tine
Poate că acesta este unul dintre cele mai puțin discutate lucruri despre profesia de educatoare.
Copiii nu sunt singurii care cresc.
Crește și educatorul.
La început crezi că tu vei fi cea care îi va învăța.
Și, bineînțeles, îi înveți.
Dar, în timp, descoperi că ei te învață la rândul lor.
Te învață răbdarea.
Te învață să te bucuri de lucrurile simple.
Te învață că un progres mic poate însemna foarte mult.
Te învață să privești mai atent.
Te învață să asculți.
Te învață că nu există o singură cale pentru fiecare copil.
Și poate cel mai important: te învață că, pentru a educa, trebuie să fii dispus să te educi permanent.
Asta înseamnă, pentru mine, trecerea de la meserie la profesie.
De ce mi-am propus această serie de articole?
Pentru că, în spatele cuvântului „educatoare”, există mult mai mult decât se vede din exterior.
Există dimineți.
Există emoții.
Există copii care vin cu bucurie și copii care au nevoie de timp pentru a se desprinde.
Există familii care caută sprijin.
Există întrebări la care nu găsești răspunsul într-un manual.
Există momente în care trebuie să improvizezi.
Există momente în care trebuie să ai răbdare.
Există momente în care un copil te surprinde.
Există momente în care un singur „Doamna, eu pot!” îți face să uiți de toată oboseala unei zile.
Și există și momente dificile.
Pentru că această profesie nu este întotdeauna ușoară.
Este frumoasă, dar este solicitantă.
Cere pregătire.
Cere responsabilitate.
Cere răbdare.
Cere implicare.
Cere învățare continuă.
Și, mai presus de toate, cere să nu uiți niciodată că în fața ta se află un copil.
Un copil care îți oferă încrederea lui fără să știe cât de importantă este.
De aceea, în următoarele articole, vreau să deschid această ușă și să povestesc despre ceea ce înseamnă, pentru mine, să fii educatoare.
Voi vorbi despre copii și despre felul în care fiecare dintre ei are nevoie să fie văzut și înțeles.
Voi vorbi despre incluziune, nu ca despre un termen, ci ca despre o realitate trăită zi de zi.
Voi vorbi despre familii și despre parteneriatul dintre familie și grădiniță.
Voi vorbi despre situațiile în care educatoarea devine o punte către educație, mai ales atunci când drumul familiei către școală nu a fost întotdeauna unul ușor.
Voi vorbi despre prezența copilului la grădiniță, despre bucuria de a veni și despre cum poate deveni educația o dorință, nu doar o obligație.
Voi vorbi despre activități, curaj și participare, despre acele momente în care un copil descoperă, poate pentru prima dată:
„Și eu pot!”
Voi vorbi despre comunitate, identitate, tradiții și educație, despre felul în care un copil își poate păstra rădăcinile și, în același timp, își poate construi aripi.
Voi vorbi despre ce m-au învățat copiii, pentru că și educatorul se formează continuu prin întâlnirea cu fiecare generație.
Voi vorbi despre dorul copiilor ai căror părinți sunt plecați, despre așteptare, emoție și despre rolul grădiniței de a oferi un loc sigur în care copilul să poată fi copil.
Iar la final, voi reveni la întrebarea de la care am pornit:
Ce înseamnă, de fapt, să fii educatoare?
Poate că răspunsul nu poate fi cuprins într-o singură definiție.
Poate că trebuie povestit.
Prin copii.
Prin familii.
Prin întâmplări.
Prin emoții.
Prin reușite.
Prin momente dificile.
Prin oameni.
Prin ani de experiență.
Prin toate acele lucruri mici care, puse împreună, transformă o meserie într-o profesie.
Și poate că povestea începe chiar aici
În 2017, am intrat într-o grădiniță cu 12 copii.
Astăzi, privesc în urmă și înțeleg că nu am intrat doar într-o sală de grupă.
Am intrat într-o lume.
O lume în care aveam să cunosc copii, familii, oameni și povești.
O lume în care aveam să învăț că educația nu înseamnă doar să predai.
Înseamnă să construiești relații.
Să creezi încredere.
Să deschizi uși.
Să construiești punți.
Să oferi șanse.
Să fii acolo.
Și poate că, la început, am crezut că eu voi fi cea care îi va ajuta pe copii să crească.
Astăzi știu că, în timp ce ei au crescut, am crescut și eu odată cu ei.
De aceea începe aici povestea acestei serii.
O poveste despre copii, despre educație și despre oameni.
Dar, mai ales, o poveste despre drumul de la meseria de educatoare la profesia de educator.
Un drum care nu se termină atunci când se închide ușa grădiniței.
Pentru că, atunci când ai ales această profesie cu adevărat, o parte din fiecare copil rămâne cu tine.
Iar tu continui să înveți.
Să cauți.
Să crești.
Să fii mai bun.
Pentru următorul copil care va deschide ușa și va spune, poate simplu:
„Bună dimineața, doamna!”
Iar tu îi vei răspunde:
„Bună dimineața! Mă bucur că ai venit.”
Publicația on-line eParadigme.ro este independentă, apolitică și echidistantă, oferind dreptul la replică în condițiile respectării legislației. Oferim posibilitatea de a publica gratuit articole jurnalistice și cărți online prin editura proprie. Dacă vrei să contribui cu un articol sau o lucrare, nu ezita să te alături comunității noastre, să ne contactezi și să îți împărtășești ideile !
📚 Recomandări:
