Foto: citateortodoxe.ro.
Aș începe cu cele 2 machete de buletine de vot, de pe libertatea.ro: Camera Deputaților și Senat.
Acum că știm foarte bine ce avem de ales, cîteva sfaturi generale:
- dacă am cunoaște personal candidații, ar fi ideal, că știm exact ce hram poartă fiecare și nu ne pot manipula cu cruci la gît și vorbe goale/frumoase. (Creştinii au DATORIA de a nu vota oameni sau partide ce promovează idei ce contravin învăţăturilor biblice! Pentru ortodocşi, avem un îndrumar aici.)
- vedeţi numele de pe primele locuri, mai ales. Ei au prima șansă să intre în Parlament. Nu neglijați nici pe restul! (Fiind listă, degeaba unul susţine ceva, dacă restul au alte valori contrare. De regulă, ar cam trebui să fie majoritatea pe același calapod.)
- căutaţi informaţii despre ei (online/offline), să vedeţi biografie, carieră, ce valori susţin şi ce mai găsiţi suplimentar despre ei. Sau, ideal, informaţii de la persoane ce-i cunosc direct. Ca să puteți alege informat!
- studiaţi ATENT ce propun ei, platforma lor şi/sau a partidului din care fac parte, dacă sunt membri de partid.
- votaţi în funcţie de potrivirea cît mai mare între ce vor ei şi valorile voastre. Un exemplu concret: pentru mine, e decisiv ce cred despre avort(/eutanasie/sinucidere asistată/fertilizare in vitro/lgbt etc.) candidaţii. Dacă un partid sau un candidat promovează uciderea nenăscuţilor, mi-e clar că nu au nici un fel de respect pentru om şi contestă dreptul la viaţă al oricărei fiinţe de la concepţie la moartea naturală. Aşadar, nu îi votez, ci caut să aleg oameni pro-viaţă, care propun măsuri de ajutorare a mamelor, ca ele să nu fie presate să-şi omoare copiii (ci să-i nască. Eventual, dacă nu-i pot crește, îi pot da spre adopție. E mai bine decît să-i sfîrtece în bucăți!). Avortul nu e o soluție, niciodată, indiferent de motive/pretexte!
- Cum nu văd o soluție în absenteism sau în anularea votului (deși mai fac și eu asta, cînd nu am ce alege cu conștiința împăcată!), vă aștept la vot pe 1 decembrie și la turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Cele bune, Radu-Bogdan Buțu