
Statul paralel din educația mehedințeană: cazul Ciaucă David Daniel
O investigație jurnalistică, realizată de eParadigme.ro, în perioada februarie – iunie 2025, scoate la iveală o practică alarmantă în mai multe școli din județul Mehedinți, cunoscută și tolerată la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți. Zeci de mii de lei, poate chiar sute de mii, au fost direcționați către un singur prestator privat – PFA Ciaucă David Daniel, în baza unor contracte atribuite pentru ”servicii de suport tehnic” pentru depunerea declarațiilor 112 (contribuții sociale), prestarea de servicii EDUSAL și REVISAL, precum și calcularea diferențelor salariale, obținute de către angajați prin hotărâri judecătorești definitive – servicii care, potrivit legii și fișelor de post, ar fi trebuit să fie asigurate gratuit, prin atribuțiile personalului angajat în școli și ISJ.
Mai grav, o parte dintre aceste plăți par a fi fost efectuate fără justificare economică, fără verificarea competențelor furnizorului și fără respectarea normelor privind achizițiile publice și protecția datelor personale. Totul, sub tăcerea suspectă a unor directori (majoritatea numiți politic, fără concurs), contabili și inspectori școlari ai ISJ Mehedinți.
Aceasta ar putea fi doar vârful icebergului într-un sistem unde banii publici ajung în buzunare private prin mecanisme greu de detectat fără presiunea publică sau decizii ale instanței. eParadigme.ro a reușit să obțină documente, răspunsuri oficiale, fișe de post și hotărâri judecătorești care arată conturul unei scheme de sifonare a fondurilor publice, practicate ani la rând sub ochii autorităților mehedințene.
Cum a început totul și ce au răspuns unitățile școlare
În luna februarie am intrat în posesia unei ”expertize contabile” realizate de PFA Ciaucă David Daniel, într-un dosar soluționat definitiv de către instanțele de judecată. În urma acestei expertize, deoarece erau două ștampile și, în realitate nu era o expertiză judiciară contabilă, publicația on-line eParadigme.ro a transmis mai multor instituții, precum și unor școli din județul Mehedinți și către Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți (ISJ) solicitări oficiale de informații publice, în baza Legii 544/2001, privind contractele încheiate cu PFA Ciaucă David Daniel și justificările acestor achiziții.
O parte dintre școli au răspuns parțial, cu întârziere, ezitări și documente incomplete. Altele au încercat să blocheze accesul la informații, în ciuda caracterului public al acestora, demonstrând complicitatea și ilegalitatea acestor achiziții. Majoritatea școlilor au invocat, în mod abuziv, că cererile nu intră sub incidența Legii 544/2001– amintim din această categorie Școala Gimnazială Dimitrie Grecescu, Școala Gimnazială nr. 14 Dr. Tr. Severin, Liceul de Arte Severin, etc. Școala Postliceală Sanitară Severin, a transmis răspunsurile doar prin intervenția instaței de judecată și în timpul procedurilor judiciare, încercând să înșele instanța de judecată și să amâne artificial soluționarea cauzelor. În cazul Școlii Gimnaziale Grozești, instanța de judecată a fost nevoită să intervină și să oblige unitatea școlară să răspundă, printr-o sentință definitivă. „Admite acţiunea. Obligă pârâta să comunice reclamantului în format electronic informaţiile de interes public…”, se arată în sentința nr. 529 din 14 aprilie 2025, pronunțată de Tribunalul Mehedinți.
Școlile care au confirmat colaborarea cu PFA-ul
Răspunsurile primite de la unitățile de învățământ evidențiază o practică repetată și răspândită:
- Un colegiu național din Severin, printre puținele școli care efectiv au încercat să colaboreze cu noi, a confirmat că a contractat PFA Ciaucă David Daniel în perioada 2023–2025 pentru „suport tehnic privind D112”, plătind din venituri proprii, cu aprobarea Consiliului de Administrație. Serviciile prestate includeau și intervenții asupra datelor fiscale exportate de EDUSAL, deși fișa postului informaticianului (nu știm dacă au angajat informatician) și a secretarului arată clar că acestea intră în sarcinile interne ale personalului angajat. De altfel din discuțiile purtate cu reprezentanții instituției, aceștia au precizat că ar fi avut nevoie de asemenea servicii, pentru că ar exista anumite probleme între D112 exportată din EDUSAL și transmiterea acesteia către ANAF și au preluat contractele deja semnate.
- Școala Postliceală Sanitară Severin a confirmat că între 2019 și martie 2024 a apelat la serviciile aceluiași PFA, „ocazional” inițial, apoi în baza unor contracte de achiziție. Din fișa postului informaticianului și a secretarului, transmise chiar de unitatea școlară, reiese, însă, că aceste servicii erau deja acoperite intern, de către informaticianul și secretarul unității școlare, fără a necesita cheltuieli suplimentare.
- Alte școli din Mehedinti au refuzat pur și simplu să răspundă, spunând – în mod fals – că solicitările nu intră sub incidența Legii 544/2001.
eParadigme.ro, pentru a se lămuri de necesitatea achiziționării unor asemenea servicii, a contactatși un expert contabil, angajat pe post de contabil șef la o unitate școlară din alt județ și acesta a confirmat că, achiziționarea acestor servicii este ilegală și de altfel, strict pe faptul că declarația D112, care este exportată din programul EduSal, este manipulată informatic, pentru a fi în concordanță cu datele transmise la ANAF, a precizat că este posibil să sugereze o posibilă problemă gravă: angajații unităților școlare cu asemenea probleme, efectiv nu beneficiază integral de plata contribuțiilor sociale, acestea fiind manipulate informatic.
Mărturii anonime din sistemul educațional
Pe lângă documentele oficiale, eParadigme.ro a discutat și cu persoane din sistemul educațional care au interacționat direct cu PFA-ul Ciaucă David Daniel. Una dintre aceste persoane, sub protecția anonimatului, a relatat:
„Lucra la salarii la școli. S-a lipit în școli. Era deja ca un angajat. Prima dată spuneau că îi dau 500 de lei pe lună și el venea toată ziua pe la școli să facă treaba secretarilor. Cel mai probabil facea si munca altora si asa a fost agreat, intre timp poate si a devenit contributorul cuiva ca sa ramana in sistem” — personal angajat din învățământ, sub protecția anonimatului
Această declarație confirmă o realitate neliniștitoare: în unele școli, prezența PFA-ului devenise o rutină, fără contracte clare, fără supraveghere, fără verificarea competențelor, înlocuind de facto atribuțiile personalului angajat legal.
Reacția ISJ Mehedinți: tăcere complice
Deși ISJ Mehedinți a fost notificat și informat cu privire la existența acestor contracte, Inspectoratul nu a luat nicio măsură și nici nu a transmis un punct de vedere clar asupra acestei practici. În multe cazuri lipsa controlului serios al ISJ Mehedinți au permis școlilor să continue plățile către același furnizor, ani la rând, fără justificări temeinice și fără expertiză externă verificabilă, ba mai mult, inclusiv ISJ Mehedinți a achizionat asemenea servicii, în ciuda faptului că au angajat informatician și serviciu de contabilitate, care ar fi fost necesar să rezolve aceste probleme. Deci, este vizibilă complicitatea celor de la ISJ Mehedinți și este posibil să se fi încasat comisioane de la această persoană (nu deținem dovezi directe și este atributul organelor de cercetare penală să analizeze motivele și legalitatea achiziționării unor asemenea servicii de la o firmă radiată de aproximativ 15 ani).
Ce prevede legislația: atribuții clare, externalizate ilegal
În toate cazurile documentate de eParadigme.ro, serviciile pentru care școlile au plătit mii sau zeci de mii de lei către PFA Ciaucă David Daniel erau deja atribuite expres personalului angajat în cadrul unităților de învățământ — informaticieni, secretari, contabili sau administratori financiari.
Exemplu: Școala Postliceală Sanitară Severin
Această instituție a confirmat oficial colaborarea cu PFA-ul între 2019 și 2024. Din fișa postului informaticianului, aflată în posesia redacției, reiese că acesta are în atribuții:
- „Asigurarea asistenței tehnice tuturor profesorilor școlii”
- „Întreținerea și administrarea rețelei informatice”
- „Organizarea și întreținerea echipamentelor și a softurilor necesare activităților educaționale”
Pe de altă parte, fișa postului secretarului include:
- „Înregistrarea și prelucrarea informatică periodică a datelor în programele de salarizare și REVISAL”
- „Gestionarea documentelor pentru resursa umană a unității”
Așadar, exact serviciile prestate de PFA-ul menționat — de la implementarea și gestionarea REVISAL/EDUSAL, până la asistență tehnică și transmiterea declarației 112 — se regăsesc clar în sarcinile personalului existent.
Cadru legal: interzicerea achizițiilor fără justificare
Ordinul nr. 1792/2002 privind normele metodologice de angajare, lichidare, ordonanțare și plată în instituțiile publice prevede:
„Înainte de a angaja şi a utiliza creditele bugetare, respectiv înainte de a lua orice măsură care ar produce o cheltuiala, ordonatorii de credite trebuie să se asigure ca măsura luată respecta principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sanatos, în special ale economiei şi eficientei cheltuielilor.”
Interpretare:
Dacă o instituție publică are deja personal calificat plătit din fonduri bugetare pentru o anumită activitate (de exemplu, transmiterea declarației 112), atunci externalizarea acelorași servicii este nejustificată, chiar ilegală. Serviciile achiziționate de la PFA Ciauca, întră în atribuțiile informaticienilor, contabililor și secretarilor unităților școlare și ai inspectoratului școlar, iar suportul tehnic este oferit de ISJ Mehedinți, ANAF sau chiar de Ministerul Educației.
Achizițiile publice – Legea nr. 98/2016
Art. 7, alin. (5) – permite achiziții directe sub anumite plafoane (sub 270.120 lei pentru servicii), dar NU elimină obligația justificării necesității și nici respectarea principiului utilizării eficiente a fondurilor publice.
Art. 2, alin. (2) – principiile achizițiilor publice: nediscriminare, tratament egal, transparență, proporționalitate și asumarea răspunderii.
Interpretare:
Chiar și achizițiile directe trebuie făcute numai dacă sunt justificate economic și instituțional. În cazul de față, școlile și ISJ MH, NU au demonstrat că aceste servicii nu puteau fi realizate de personalul existent.
Prelucrarea datelor cu caracter personal – Legea nr. 190/2018 & GDPR (UE 2016/679)
GDPR – art. 28 (UE 2016/679): Orice operator care împuternicește un terț pentru prelucrarea de date trebuie să încheie un contract clar, care să stabilească:
- domeniul de aplicare și scopul prelucrării,
- obligațiile și drepturile părților,
- măsuri tehnice și organizatorice pentru protecția datelor.
Interpretare:
Dacă PFA-ul a avut acces la datele salariale sau personale ale angajaților (declarații 112, REVISAL etc.), școala trebuia să aibă un contract explicit de prelucrare a datelor, cu clauze GDPR. Ciuacă nu a fost desemnat legal ca operator de date personale, aspect confirmat de autoritățile competente. În lipsa acestuia, există o posibilă încălcare gravă a legislației europene. De altfel, după cum am arătat mai sus, inspectoratul și școlile nu puteau să externalizeze aceste sevicii dacă avea angajat și plătit informatician, contabil sau secretar.
Calcularea diferențelor salariale – în afara legii?
Mai multe școli au indicat că PFA-ul a fost implicat inclusiv în calcularea sumelor câștigate prin hotărâri judecătorești. Aceste sume includ: sporuri, gradații de merit sau alte drepturi câștigate în instanță.
Conform prevederilor legale, aceste calcule trebuie realizate:
- de personalul angajat al instituției, sub semnătura ordonatorului de credite, pe baza sentințelor definitive și a metodologiilor transmise de Ministerul Educației sau de ANAF și este necesar să poarte viza CFP;
- cu implicarea directă a contabilului, administratorului financiar, a secretarului și conducerii unității (comisia de salarizare) – intră în obligațiile privind calcularea drepturilor salariale ale angajților.
Dacă, totuși, din motive obiective, administratorul financiar și secretarul unității nu ar fi putut să calculeze diferențele salariale, acordate prin sentințe judecătorești, atunci era necesar ca beneficiarii acestor sentințe să se adreseze sindicatelor sau unor executori judecătorești, pentru desemnarea legală a unor experți judiciari contabili – inclusiv unitatea școlară era obligată să achiziționeze serviciile unor profesioniști și a unor persoane autorizate legal să facă aceste expertize contabile.
Orice calcul extern, neavizat legal, este lovit de nulitate absolută și poate genera erori sau prejudicii — fiind lipsit de controlul și responsabilitatea instituțională.
Deci, se pare că PFA Ciaucă David Daniel a fost plătit pentru activități care trebuiau să fie executate intern, fără contracte conforme GDPR, fără audit de securitate și fără justificare bugetară reală. Există suspiciuni rezonabile că achizițiile au încălcat atât legislația fiscal-bugetară, cât și normele de protecție a datelor.
Confirmarea Ministerului Educației: responsabilitățile clare ale personalului și suportul tehnic centralizat
Pentru a verifica legalitatea și corectitudinea atribuțiilor delegate către PFA Ciaucă David Daniel, eParadigme.ro a solicitat un punct de vedere oficial Ministerului Educației.
În răspunsul oficial, Ministerul face o serie de precizări clare și fără echivoc:
- Conform Ordinului nr. 4.576 M.E.C.T.S./230 M.A.I./2.445 M.F.P./2011, „statele de personal și de plată a salariilor se întocmesc de unitățile de învățământ și se transmit spre verificare și validare inspectoratelor școlare.”
- Inspectoratele școlare au obligația de a asigura suportul tehnic necesar unităților școlare pentru derularea fluxurilor de lucru cu suport informatic, însă operațiunea propriu-zisă a datelor privind încadrarea și salarizarea este responsabilitatea operatorilor desemnați din școli, numiți prin decizii oficiale. Directorii unităților poartă răspunderea pentru aceste fluxuri, cu posibilitatea delegării unor persoane desemnate în acest scop.
- În ceea ce privește mentenanța și suportul tehnic pentru aplicațiile locale și centrale ale sistemului EduSAL, aceste servicii sunt realizate la nivel central, prin contract cu o firmă specializată — SC Software Imagination & Vision SRL.
Ministerul mai adaugă că nu are cunoștință despre sesizări sau reclamații privind activitatea PFA-ului Ciaucă David Daniel.
Acest răspuns oficial întărește concluzia anchetei noastre: serviciile externe contractate în mod repetat și în valoare mare de către unele școli din Mehedinți, cu un PFA local, par a fi o încălcare a normelor legale, deoarece atribuțiile respective sunt prevăzute în mod clar în fișele posturilor personalului angajat și prin legislația existentă nu se justifică externalizarea acestora.
Cine este PFA Ciaucă David Daniel și ce legături are cu ISJ Mehedinți?
În centrul acestei rețele opace de contracte controversate și activități suspecte se află o figură aparent banală: CIAUCĂ DAVID DANIEL, prezentat în acte ca prestator individual de servicii informatice. Sub acest paravan, Ciauacă a reușit, de-a lungul anilor, să se infiltreze adânc în sistemul educațional din județul Mehedinți, în special prin contracte încheiate cu școli și cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți (ISJ).
Deși apare oficial ca un simplu prestator de servicii tehnice, investigația eParadigme.ro arată că activitatea sa s-a extins mult peste limitele legale ale unui colaborator extern, fără autorizații de specialitate.
Statutul juridic: un PFA radiat din 2010
Datele oficiale ale Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată clar:
- CIAUCĂ DAVID DANIEL – PFA (F25/492/2004, CUI: -) a fost radiat oficial în 14.05.2010.
- Motivul: neexercitarea dreptului de opțiune conform OUG 44/2008 – ceea ce presupune că entitatea nu mai are drept de funcționare legală de peste 15 ani, deci legal nu mai putea încheia contracte.
Cu toate acestea, numele și semnătura sa apar pe documente, facturi și contracte încheiate cu instituții publice mult după data radierii, chiar în 2019-2025. Figurează în SICAP cu nu mai puțin de 96 de achiziții publice, toate derulate prin încredințare directă. De altfel multe ”expertize contabile judiciare” poartă semnătura și sigiliul acestuia. Din convorbirile avute cu directorii care au dorit să colaboreze, se pare că această entitate economică are activități financiare inclusiv cu multe unități școlare, fără a fi inițiate achiziții prin SICAP.
Obiectul de activitate vs. realitatea din teren
Conform ONRC, obiectele declarate ale PFA-ului lui Ciaucă sunt:
- 7222 – Consultanţă şi furnizare de alte produse software (activitate principală)
- 7230 – Prelucrarea informatică a datelor (activitate secundară)
Însă activitățile desfășurate în școli și instituții depășesc cu mult sfera acestor coduri CAEN. Documentele obținute de redacția noastră arată că, în practică, acesta a prestat:
- Servicii juridice și contabile de calcul al drepturilor salariale pentru personalul angajat în unitățile de învățământ;
- Asistență în utilizarea programelor EduSal și Revisal
- Prelucrare de date cu caracter personal și manipularea REVISALULUI (chiar a și falsificat datele dintr-un REVISAL, la solicitarea unor angajați din ISJ MH și a altor persoane, falsificare prin care a încercat să anuleze sentințe judecătorești definitive)
- Activități specifice de contabilitate, consiliere juridică, interpretare de sentințe și executare a hotărârilor judecătorești
Toate aceste servicii necesită, în mod legal:
- certificare ca expert contabil / consultant fiscal sau autorizarea ca avocat,
- sau, în unele cazuri, calitate de expert contabil judiciar autorizat de Ministerul Justiției.
Lipsa oricărei autorizări oficiale
Pentru a verifica statutul profesional, eParadigme.ro a solicitat și primit răspunsuri oficiale de la următoarele instituții:
- Ministerul Justiției – confirmă că David-Daniel Ciauacă NU figurează în Registrul experților judiciari.
- Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova – nu l-au avut niciodată înscris ca expert sau colaborator în vreo cauză judiciară sau litigiu aflat pe rolul acestor instanțe.
- Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinți – a confirmat că Școala Gimnazială Grozești a încheiat un contract de prestări servicii cu această entitate, pentru transmiterea datelor personale și salariale în REVISAL. În urma controlului, ITM Mehedinți a sesizat Poliția Economică și a sancționat unitatea școlară — confirmând oficial că prestațiile au fost efectuate fără ca identitatea persoanei care transmite datele să fie clarificată și fără autorizare legală.
Mai mult, surse neconfirmate, din sistemul educațional afirmă că nivelul de studii al acestuia nu ar depăși 12 clase, ceea ce face imposibilă desfășurarea legală a unor activități de acest nivel de complexitate. Dacă aceste informații s-ar confrma, atunci am avea o imagine clară a dezastrului angajărilor ilegale din Mehedinți – efectiv persoanele angajate, pe posturi ce necesită studii superioare, sunt mai slab pregătite decât un absolvent de 12 clase !
Implicarea unei „doamne contabile” și falsul profesionalism
În unele documente – ”expertize contabile judiciare” apar semnături ale unei contabile care, întrebată de redacția noastră, a recunoscut că nu a efectuat efectiv calculele salariale, ci doar le-a „verificat la rugămintea” lui Ciauacă. Aceasta a mai declarat că:
- Nu cunoaște exact baza legală aplicabilă calculului salariilor în sistemul de învățământ, domnia sa neefectuând calculele respective, ci doar verificându-le (oare cum le-a verificat, dacă nu cunoaște legislația aplicabilă ?!).
- Nu mai este expert judiciar din anul 2015, deci nu poate certifica în mod legal valabil niciun calcul sau raport întocmit după această dată, neavând calitatea legală oferită de Ministerul Justiției.
Relații suspecte cu ISJ Mehedinți și directori de școli
Investigația noastră relevă și elemente de complicitate instituțională:
- Unele contracte ar fi fost semnate la recomandarea directă a unor inspectori școlari, posibil în schimbul unor comisioane (nu există probe directe, dar sursele convergente sugerează această ipoteză). Inclusiv domnul Ciaucă a confirmat prietenia cu anumite persoane din cadrul ISJ Mehedinți.
- În unele cazuri, școlile au acceptat accesul lui Ciauacă la baze de date interne fără a verifica temeiul legal, fiind evidentă o breșă gravă de securitate a datelor personale.
Reacția domnului Ciauacă David-Daniel
Contactat de eParadigme.ro, domnul Ciauacă a afirmat că a realizat calculele în EduSal, iar asta este suficient. Programul este legal, deci tot ce iese din el e legal, pentru că acesta ar fi fost publicat în Monitorul oficial. Întrebat despre baza legală a acestor calcule, a fost incapabil să ofere un temei juridic clar, invocând în schimb relații personale cu persoane influente din ISJ Mehedinți, directori de școli și a încercat să deturneze discuția către anumite angajate din unele școli. A admis, indirect, că a făcut modificări ilegale în Revisal, la solicitarea unor persoane din cadrul ISJ MH și ale unor școli, fiindu-i puse la dispoziție eventuale informații trunchiate – cel puțin așa susținea domnia sa.
Discuția s-a încheiat brusc atunci când a fost întrebat dacă firma sa este activă: A închis telefonul și nu a mai răspuns ulterior apelurilor noastre. Ipoteza noastră este că acesta știa că nu desfășoară activitate legal și probabil acest lucru îl știau și cei din ISJ și directorii care l-au ”recomandat”, însă avea interese financiare personale, motiv pentru care vorbim de o complicitate instituțională evidentă.
Complicități tăcute, bani publici risipiți
Cazul PFA Ciauacă David-Daniel este simptomatic pentru un sistem educațional unde contractele publice se acordă pe bază de relații personale și politice, nu de competență profesională. Deși fără calificări recunoscute în domenii esențiale — contabilitate, fiscalitate, drept — acest prestator a avut acces la baze de date, a gestionat salariile personalului didactic și a operat în aplicații oficiale ale statului, de cele mai multe ori fără vreo verificare sau control autorizat.
Mai grav, instituții-cheie precum ISJ Mehedinți, posibil și ITM Mehedinți, au tolerat sau chiar încurajat aceste colaborări, în ciuda lipsei de autorizare legală, în ciuda riscurilor legate de protecția datelor și în ciuda obligației de a proteja bugetele publice.
În acest moment, există indicii clare de complicitate între reprezentanți ai sistemului educațional și acest furnizor de servicii — iar fiecare contract, fiecare acces neautorizat în Revisal sau EduSal, fiecare „calcule salariale” făcute fără acoperire legală ridică întrebări serioase despre integritatea celor implicați.
Cerem public:
Ministerului Educației – să declanșeze de urgență un audit la ISJ Mehedinți și la unitățile de învățământ implicate;
Curții de Conturi – să verifice legalitatea și oportunitatea contractelor semnate cu acest PFA;
Ministerului Muncii și ANSPDCP – să investigheze accesul neautorizat la datele salariaților;
Parchetelor publice – să evalueze eventualele fapte de abuz în serviciu, trafic de influență sau fals intelectual – inclusiv modul în care au fost obținute hotărârile judecătorești definitive. Se pare că hotărârile ar fi fost obținute, în mod fraudulos, prin inducerea în eroare a instanțelor de judecată (noi nu am găsit nici o dovadă clară că instanțele de judecată ar fi implicate), axată pe o complicitate între angajații ISJ, directorii de unități școlare și profesorii care au reclamat și este posibil să fi existat și o complicitate a sindicatelor școlare.
Din informațiile noastre IPJ Mehedinți ar fi deschis anchete în acest caz, însă suntem reticenți la profesionalismul acestei instituții, mai ales că instituțiile mehedințene sunt acaparate politic de foarte mult timp și s-a demonstrat o complicitate instituțională gravă în Mehedinți – cert este că ar exista două dosare deja deschise care vor analiza aceste aspecte.
În concluzie, cazul ”Ciaucă” nu mai este, în acest punct, o simplă excepție birocratică. Este simptomul unui cancer instituționalizat: absența controlului real, complicitatea funcționarilor, impunitatea unor rețele de interese care funcționează nestingherit într-un sistem în care nimeni nu răspunde pentru nimic.
Când un singur prestator poate ajunge să “lucreze la salarii” în mai multe școli, posibil fără studii relevante, fără acreditări, fără autorizație, iar autoritățile tac sau chiar plătesc în mod repetat acele servicii — avem de-a face cu un mecanism organizat de sifonare a banului public. Sub tăcerea resemnată a celor care știu. Sub indiferența celor care ar trebui să verifice.
Aici nu vorbim doar despre Mehedinți. Ci despre România funcționarilor conectați, a contractelor pe sub masă și a directorilor și inspectrilor numiți politic, însă „înțelegători”. Și despre o educație în care, în loc să investim în baza materială, salarii și condiții, preferăm să dăm bani din buzunarul public… pentru „prieteni”, ca să facă munca celor angajați la stat.
Dacă acest caz va rămâne fără urmări, va deveni normă. Dacă va fi anchetat și sancționat, poate deveni un semnal de alarmă pentru alte județe în care se practică exact aceeași schemă.
Până atunci, eParadigme.ro va continua să urmărească acest caz și să ceară transparență, responsabilitate și în lipsa unor răspunsuri și sancțiuni concrete, vom reveni cu noi episoade și documente exclusive.
Banii publici NU SUNT MOȘTENIRI DE FAMILIE !
✉Despre noi: eParadigme.ro este o publicație online independentă, apolitică și echidistantă, dedicată jurnalismului independent, analizelor critice și promovării gândirii libere. Credem în transparență, responsabilitate publică și libertatea de exprimare.
🔍 Acceptăm documente, declarații și mărturii în mod confidențial, cu respectarea legii și a eticii jurnalistice. Putem iniția anchete jurnalistice, dacă subiectul este relevant și documentat.
✍Dacă vrei să contribui cu un articol, o anchetă, un eseu sau o lucrare de cercetare, te invităm să ni te alături.
📚 Prin editura proprie, sprijinim autorii independenți și publicarea gratuită de cărți și articole online.