În fiecare ciclu electoral, societatea românească pare să se transforme în două lumi diferite. Nu mai este vorba doar despre opțiuni politice diferite, ci despre două ”triburi” care se privesc cu suspiciune, dispreț sau chiar ură. De ce se întâmplă asta și, mai ales, cum am ajuns aici in discursul urii ?
Divizarea României: discursul urii, noul program politic
„Ești trădător!”, „Vă meritați soarta!”, „Cum poți fi atât de prost?”, sunt doar câteva dintre mesajele care inundă rețelele sociale în timpul fiecărei campanii electorale. Nu mai vorbim despre opinii diferite, ci despre atacuri directe, dispreț și excludere. Spațiul public românesc nu mai funcționează ca o agoră în care ideile se confruntă. A devenit un adevărat câmp de luptă virtual, unde fiecare tabără se mobilizează nu pentru a convinge, ci pentru a învinge. Iar în această bătălie, argumentele sunt înlocuite cu etichete, iar empatia cu ostilitatea.
Într-un astfel de climat, alegerile nu mai sunt doar un exercițiu democratic, ci o formă de răfuială simbolică între două Românii care se tolerează din ce în ce mai greu.
De ce s-a radicalizat discursul urii în România?
Totul începe cu alegerea personală. Dar nu neapărat una pusă pe buletinul de vot, ci alegerea de a ne vedea unii pe alții ca prieteni, concetățeni sau dușmani. În campaniile electorale din ultimii ani, România nu mai pare o singură țară: parcă sunt două lumi paralele care nu se mai aud, nu se mai respectă și nici nu mai vor să se înțeleagă și să se accepte reciproc.
Dar cum am ajuns aici? Cine a turnat gaz pe focul acestor dezbinări?
În primul rând chiar politicienii care alimentează frica și ura: În loc să propună soluții, mulți candidați au învățat că e mai eficient să identifice „inamici” reali sau inventați, promovând discursul urii. Alegătorii nu mai sunt convinși, ci efectiv sunt speriați. Nu mai votează „pentru”, ci „împotriva celuilalt”. Asta transformă campaniile în bătălii morale, în care oricine are altă opinie devine trădător, pericol sau manipulat, pentru că votul său ar pune în pericol însăși bunăstarea proprie și a societății.
Rețelele sociale: terenul fertil al radicalizării: Facebook, YouTube sau TikTok nu mai sunt doar canale de comunicare, ci adevărate canale ale discursului urii. Ele au devenit oglinzi deformate care ne arată doar ce vrem să vedem și ne livrează, constant, versiuni tot mai extreme ale propriei noastre opinii. Așa apar ”camerele de ecou”, în care nu mai auzim argumente, ci doar aplauze din tabăra noastră și huiduieli de la ceilalți.
Lipsa educației civice și media literacy: Când nu știm să diferențiem o opinie de un fapt, o manipulare de o idee, devenim vulnerabili la discursul urii. Campaniile de dezinformare găsesc teren fertil într-o societate în care gândirea critică e rar exersată și educația civică reală lipsește din majoritatea școlilor sau familii.
Criza de încredere: în instituții, în presă, în celălalt: Românii au una dintre cele mai scăzute încrederi în instituțiile statului, din Europa, mai ales că politicienii au susținut asiduu corupția instituțională. Când nu mai credem că statul ne reprezintă, că presa informează corect sau că vecinul are bune intenții, totul devine suspiciune. Și din suspiciune până la ură, drumul devine extrem de scurt.
Discursul urii pe rețelele sociale: exemple și efecte
Campaniile și dezbaterile electorale nu se mai poartă în piețe sau la televizor. Se poartă în comentarii, în postări virale și în meme-uri. Rețelele sociale au devenit scena principală a conflictului politico-social ideologic, iar acolo regulile jocului sunt altele: cine lovește mai tare, cine strigă mai mult, cine ironizează mai eficient câștigă atenția. Nu și respectul.
„Cum poți fi atât de prost?”, „Vă meritați soarta!”, „Treci la Moscova!” Astfel de mesaje abundă în postări, comentarii și efectiv fiecare tabără prmovează apocalipsa socială, politică, umană dacă nu ești de acord necondiționat cu candidatul lor și cu ei. Toți cei care nu sunt pe partea aceleiași baricade sunt proști, trădători, inconștienți de pericolul care ne paște că nu suntem de acord cu candidatul lor și ar fi necesar să fim exterminați, astfel încât să nu punem în pericol democrația, viitorul și poate chiar universul. Nu sunt doar reacții izolate, ci o formă repetitivă de discurs în care diferența de opinie e taxată prin dispreț sau agresiune psihică, verbală și uneori existând riscul chiar de agresiune fizică. Utilizatorii nu mai critică idei, ci desființează persoane. Se adresează etichete precum „spălat pe creier”, ”legionar”, ”comunist”, „securist”, „neo-marxist” sau „fascist”, în funcție de tabără. Oricine gândește diferit devine imediat „dușmanul poporului” care este un ”vierme” ce nu ar trebui să existe în societate, nu ar mai fi necesar să fie lăsat liber sau chiar să mai traiască.
Comentariile nu mai sunt conversații. Sunt arme. În loc să clarifice sau să dezbată, multe comentarii au rolul de a umili sau de a invalida. Ironia mușcătoare a înlocuit argumentul, iar bătaia de joc a devenit un stil de comunicare. Această atmosferă înveninată îi determină pe mulți să tacă, să evite să posteze sau chiar să-și închidă conturile de social media. Spațiul public digital se îngustează până când rămân doar cei care țipă, urlă și sunt ”arhanghelii” și ”înainte mergătorii” binelui nostru suprem.
Cine are altă opinie e suspect, manipulat sau vândut. Se insinuează constant că alegătorii „ceilalți” nu pot fi de bună credință. Ori sunt proști, ori plătiți, ori parte dintr-un plan ocult. Nu mai există idei greșite, ci doar trădări, prostie și inconștiență socială. Nu mai există alegători indeciși, ci „manipulați”. Și astfel, orice punte între tabere devine imposibilă.
Efectul: o societate din ce în ce mai polarizată. Ura exarcebată din online nu rămâne doar în online. Se infiltrează în familii, între colegi, în cercuri de prieteni. Oamenii aleg să nu mai vorbească despre politică nu din decență, ci din teamă. Se instalează o oboseală socială și psihică profundă, iar în lipsa dialogului real, se consolidează doar tăceri amare și resentimente mocnite.
Ce pierdem când alegerile ne dezbină?
Alegerile ar trebui să fie un moment de mobilizare, de speranță și de reflecție. În schimb, ele au devenit tot mai des ocazii de învrăjbire. O societate democratică nu se rupe când există diferențe de opinie ci atunci când acele diferențe sunt tratate ca motive de ură.
Ne pierdem încrederea unii în alții. Cea mai gravă consecință a polarizării este prăbușirea încrederii sociale. Nu mai avem încredere în instituții, dar nici în vecini, colegi sau chiar membri ai familiei. Dacă cineva votează altfel decât noi, ajunge să fie perceput ca slab de minte, periculos sau lipsit de caracter. Această fragmentare subminează coeziunea unei societăți și alimentează izolarea.
Se distruge dialogul democratic. Democrația funcționează doar atunci când există spațiu pentru ascultare, negociere și compromis. Dar într-un climat de suspiciune și insultă, aceste mecanisme se blochează. Taberele se radicalizează, refuză orice contact sau discuție, iar dezbaterea se transformă în monolog dublu: fiecare vorbește doar cu cei care gândesc la fel, restul nu au voie la opinie.
Crește apatia, dar și extremismul. Mulți alegători, obosiți de zgomot și agresivitate, aleg să se retragă complet din viața civică. „Toți sunt la fel”, „Nu se mai poate schimba nimic”, „Mai bine stau acasă” sunt semnale ale unei democrații în pericol, care riscă să devină regim autoritar. În același timp, grupările extremiste sau conspiraționiste capătă teren exact în acest vid de încredere și claritate.
Se instalează frica de a vorbi. Un efect mai subtil, dar tot mai prezent, este autocenzura. Oamenii evită să spună ce gândesc sau ce votează, de teamă să nu fie jigniți, marginalizați sau atacați. Acest climat al fricii inhibă participarea și produce o societate în care vocea publică este dominată de cei mai zgomotoși, nu de cei mai înțelepți.
Cum reducem ura electorală și reconstruim încrederea?
Dacă am ajuns să ne urâm pentru votul pus într-o urnă, atunci problema nu mai e doar politică ci este una profund umană. Vestea bună e că, exact ca în orice relație tensionată, vindecarea începe cu decizii mici, dar consecvente. Iată câteva direcții esențiale:
Educație civică și gândire critică reală, încă din școală. Este necesar ca tinerii să fie învățați cum funcționează o democrație autentică, cum se citește o știre, cum se argumentează o opinie, cum se tolerează cel de lângă noi și de ce nu, cum putem conviețui împreună într-o societate democratică. Gândirea critică nu este un lux, ci o necesitate într-o epocă în care manipularea circulă la viteza internetului. Fără o educație solidă, următoarele generații vor repeta aceleași greșeli și târâmul urii poate deveni oricând unul violent.
Responsabilitate din partea candidaților și liderilor de opinie. Discursul public este modelat de cei care îl domină. Când politicienii, indiferent de tabără, aleg să folosească frica și ura pentru a obține voturi, ei alimentează un climat toxic. Este esențial ca liderii să condamne atacurile personale și să încurajeze dezbaterea ideilor, nu demonizarea adversarului. Este important ca fiecare candidat să solicite votul pentru ce înseamnă el, ci nu pentru ce ”pericol” ar însemna adversarul. Este important să alegem oameni, ci nu să încercăm să ne ferim de ”fantoma” adversarului.
Presa și rețelele sociale: între profit și principii. Într-adevăr algoritmii rețelelor sociale premiază scandalul, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl acceptăm ca normalitate. Platformele pot fi reglate, conținutul poate fi moderat, iar jurnaliștii pot alege să informeze în loc să inflameze. Totul depinde de noi. Avem nevoie de o presă curajoasă, independentă dar și responsabilă și conștientă de rolul său în societate. Avem nevoie de o școală depolitizată și meritocratică, care să promoveze oameni competenți, care pot să devină modele și surse de inspirație.
Spații de dialog real, atât în online cât și offline. Este necesar să recreăm locuri în care oamenii cu opinii diferite pot vorbi fără frică și teama de a fi marginalizați sau stigmatizați. De la dezbateri comunitare până la forumuri civice, de la emisiuni care nu urlă până la grupuri locale care unesc, nu dezbină. România are nevoie, mai mult ca oricând, de poduri între mentalități ci nu de ziduri între oameni și principii.
Fiecare dintre noi are un rol. Nu e nevoie să fii politician sau dascăl ca să ai impact. Felul în care scriem o postare, un comentariu, alegem să ascultăm sau refuzăm să jignim contează. Într-o lume tot mai nervoasă, gesturile de calm, echilibru și empatie sunt forme de curaj și demnitate umană.
În concluzie, nu votul ne desparte ci felul în care alegem să ne purtăm cu cei din jurul nostru. Fiecare are dreptul la opinie, la vot, în mod liber și democratic și indiferent de opțiunea noastră, pentru unul sau pentru un altul sau chiar pentru opțiunea de a nu vota, ar fi necesar să ducă să fim respectați și tolerați în societate. În democrație nu este o crimă să votezi după cum consideri necesar sau chiar să te abții de la vot, însă încercarea de manipulare, de obligare a celui de lângă tine să facă ca tine este doar o dovadă de totalitarism, de lipsă de educație și, până la urmă lipsa de respect față de cel de lângă tine și de democrație.
România acum a ajuns să nu mai fie împărțită în „buni” și „răi”, ci în oameni care cred că nu mai au nimic de spus unii altora. Dar democrația nu e despre liniște, ci este despre conviețuire în diferență. Nu vom fi niciodată toți de acord, dar putem învăța să ne ascultăm fără să ne scuipăm, să trăim unii cu ceilalți, respectându-ne și sprijinindu-ne pentru a ne fi mai bine tuturor.
Alegerile vin și trec. Ceea ce rămâne este felul în care alegem să fim împreună. Nu contează cu cine votezi sau dacă votezi, ci contează dacă ești capabil să accepți pe cel de lângă tine, dacă ești conștient de valoarea ta umană și profesională și conștientizezi că, indiferent cine vine, vremelnic la conducerea politică a unei instituții, tu ești cel care construiești destine, construiești democrația, construiești bunăstarea ta și a celor din jurul tău.
Dacă ura câștigă azi, pierdem toți mâine !
Publicația on-line eParadigme.ro este independentă, apolitică și echidistantă, oferind dreptul la replică în condițiile respectării legislației. Oferim posibilitatea de a publica gratuit articole jurnalistice și cărți online prin editura proprie. Dacă vrei să contribui cu un articol sau o lucrare, nu ezita să te alături comunității noastre, să ne contactezi și să îți împărtășești ideile!