
Va mai aduceți aminte despre frauda de la BAC 2022, din Județul Mehedinți? Un scandal care a zguduit sistemul educațional românesc si care a scos la iveala o rețea bine organizata de fraudare a examenelor și concursurilor organizate de Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți.
Despre acest subiect a scris mai multe articole doamna Ramona Florea, jurnalist la EduPedu, care a amintit despre ancheta Corpului de Control aici, unde Alin Tomoescu, inspectorul general, a precizat ”Subiectele se trimit de la minister exact în ziua probei pe canal securizat, deci nu a fost o greșeală în sistemul de trimitere a subiectelor”. De altfel a mai scris, aceeași publicație și aici, unde afirmă că ”Inspectorii școlari din Mehedinți implicați în fraudarea examenului de Bacalaureat 2022 au fost schimbați și revin la catedră”, atunci când inspectorul general spunea: ”Față anul școlar 2022-2023, există patru persoane ce au fost schimbate în organigrama ISJ Mehedinți pentru anul școlar 2023-2024. Doar trei persoane din cele patru care nu au mai primit detașare în interesul învățământului pe postul de inspectori au calitatea de inculpat în dosarul respectiv. Toți inspectorii care au o calitate în acest dosar nu mai sunt în organigrama ISJ Mehedinți”.
Ceea ce a omis să precizeze domnul inspector școlar general, de la aceea vreme, numitul Alin Tomoescu, actual secretar al comisiei de învățământ, din Camera Deputaților este că, în realitate acesta a sprijinit, până la începerea scandalului mediatic, întreg grupul infracțional, chiar dacă la data de 21 septembrie 2022 a primit și înregistrat raportul corpului de control, înregistrat la Ministerul Educației sub nr 27/DC/R/12/09.2022, deci timp de un an școlar, în perioada septembrie 2022 – august 2023, efectiv a sprijinit și favorizat, în mod evident, frauda comisă de subalternii săi, iar după ce a fost făcută publică această fraudă, din informațiile noastre, a încercat să deturneze și să influențeze ancheta deschisă de DIICOT Mehedinți, în cadrul dosarului penal 164/D/2022, către alte persoane. Tot din informațiile noastre, directorul general al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), numitul Marian Șuță, a fost inspector școlar general la ISJ Mehedinți și nu este exclus ca, de la acesta, prin intermediul apropiaților din cadrul ISJ Mehedinți, subiectele de la anumite concursuri naționale, să ajungă la cei care fraudează sistemul educațional mehedințean. De altfel domnul Alin Tomoescu a omis să precizeze că, doar o parte din inspectorii implicați au fost schimbați, păstrând și susținând, ba mai mult a recompensat, cu funcții în cadrul Inspectoratului școlar, mai multe persoane care se văd clar că au participat activ la fraudarea examenului de BAC din 2022, astfel a fost recompensată cu funcție la ISJ MH, doamna Danciu Dorina, Rapcea Alin, Ciorec Radu, etc. Sursele noastre mai afirmă că domnul Alin Tomoescu, ar fi remis suma de 150.000 de euro, pentru a fi pus pe listele de la camera deputaților, pe un loc eligibil, sumă ce este posibil să fi fost dată chiar premierului Marcel Ciolacu, astfel încât să primească imunitate parlamentară și să încerce, astfel să se sustragă de la răspunderea penală.
Dimensiunea reală a fraudei de la BAC 2022
Conform surselor noastre și documentelor pe care le-am obținut, au fost identificate, de către evaluatorii din Timișoara, 158 de lucrări identice astfel:
Lucrări identice | Fizică tehn. | Geografie | Logică | Biologie … | Anatomie | |
CEX 1 | 57 | 4 | 14 | 5 | 33 | 1 |
CEX 2 | 100 | 13 | 7 | 2 | 56 | 23 |
Total | 158 | 17 | 21 | 7 | 89 | 24 |
Centrul de examen nr. 1, a fost organizat la Colegiul Național Economic ”Theodor Costescu”, comisia având în componența sa, ca președinte, pe Iordache Claudiu și ca vicepreședinte pe Simona Tatomir, ambii inspectori ai Inspectoratului Școlar Mehedinți.
Centrul de examen nr. 2, a fost organizat la Colegiul Național ”Gheorghe Țițeica”, comisia având în componența sa, ca președinte pe doamna Iancu Delia și ca vicepreședinte pe Danciu Dorina, ambii inspectori ai Inspectoratului Școlar Mehedinți, însă au mai fost și alți inspectorii și directori școlari implicați. Din acest centru, importanți mai sunt Rapcea Alin, Dicu George și Ciorec Radu.
Este important să precizăm că cele doua licee se află în aceiași zonă, practic având oarecum curte comună. Mai este util de reținut că avem 113 de lucrări identice, care țin de disciplina biologie sau apropiate cu această disciplină, iar actuala soție a lui Alin Tomoescu, membru în comisia de învățământ din Camera Deputaților și fost inspector școlar general, este directoare la Școala Postliceală Sanitară și profesor de biologie. Inclusiv actualul inspector școlar general, fost inspector școlar adjunct, al ISJ Mehedinți, numit politic, este tot profesor de biologie. Din cele doua comisii, profesor de fizică este domnul Iordache Claudiu, iar din Comisia Județeană de BAC, președintele acesteia, este profesor de geografie, respectiv, numitul Popescu Lăpădat Marian. Și cel mai important, prin sentința penală nr. 117, din 2016, pronunțată în dosarul penal nr. 3071/101/2014, fosta soție a lui Alin Tomoescu, numita Loredana Tomoescu (Dragotescu) a fost condamnată la o pedeapsă de un an închisoare, pentru că a fraudat examenul de BAC 2013 și de altfel a avut discuții despre fraudarea acestui examen chiar din casa lui Alin Tomoescu, de pe strada Mărășești – în ciuda faptului că astfel a devenit incompatibilă cu statutul de cadru didactic, aceasta este în continuare angajată la o unitate școlară. Din articolele existente pe EduPedu, concret din articolul scris de jurnalistul Raluca Pantazi, disponibil aici, am mai aflat că un alt membru al comisiei de la CEX 1, ar fi fost implicat și în frauda de la BAC 2015, fiind vorba concret despre Bogdan Cezar Alexandru, șeful comisiei de BAC, care a fost implicat în cazul suspiciunilor de fraudă din Mehedinți din 2015, în favoarea fiicei unui baron local și care a și fost subsecretar de stat în Ministerul Educației, pentru o anumită perioadă. Cei de la EduPedu menționau: ”Bogdan Alexandru este fiul fostului primar PSD al comunei mehedințene Oprișor, potrivit Adevărul. În 2015, el a fost șeful comisiei de bacalaureat de la liceul Dierna din Orșova unde a susținut examenul Adina Duicu, fiica fostului președinte al CJ Mehedinți, acuzată că a copiat cu hands-free la BAC în acel an, potrivit Digi 24.”
Se poate observa că efectiv vorbim de un grup infracțional bine organizat, sprijinit de Partidul Social Democrat, care și-a desfășurat activitatea și a fraudat sistemul educațional, începând, cel puțin, cu anul 2012, pe vremea când la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, era domnul Șuță Marian.
Modul de operare al grupului infracțional
Conform raportului Ministerului Educației și a informațiilor obținute frauda a fost descoperită deoarece reprezentantul Ministerului Educației, care era și membru în Corpul de Control, nu a mușamalizat frauda și a cerut eliminarea a cinci elevi din concurs, care au fost prinși, în mod cert fraudând. De altfel, un alt merit, îl au și cei de la Centrul de Evaluare din Timișoara care au identificat cele 158 de lucrări identice și au semnalat această fraudă. Inspectorul general, Alin Tomoescu, ar fi încercat mușamalizarea fraudei și apoi a încercat să deturneze ancheta, către alte persoane, transmițând raportul Poliției Locale, instituție politizată și care nu avea nici o competență reală, într-un asemenea caz.
În mod concret, conform raportului Ministerului, la CEX 1, frauda s-a desfășurat astfel:
- In ziua probei E(a), cinci elevi au fost eliminați având asupra lor foi A4 tehnoredactate cu rezolvările subiectelor. Se pare că răspunsurile au fost luate de la toalete.
- Pe parcursul probei E(c), un elev a fost eliminat pentru ca avea asupra sa un telefon mobil.
- Camerele de supraveghere de pe holurile centrelor de examen nu au funcționat in intervalele cheie, oferind oportunitatea candidaților de a părăsi sălile fără a fi însoțiți – supraveghetorii au spus că ar fi fost la baie.
- In anumite săli, elevii nu au scris nimic pana la momentul distribuirii foilor A4 cu codurile de anonimizare. Sub aceste foi se aflau rezolvările subiectelor, pe care candidații le copiau ulterior pe lucrările lor.
- Pe înregistrările video analizate, in sala 9, camera 10, se observa clar cum 11 dintre cei 12 candidați cum schimbau foi intre ei, utilizau telefoane mobile si fotografiau rezolvările tehnoredactate.
La acest centru de examen, raportul Ministerului Educației nu a precizat efectiv cine a dus codurile de anonimizare, astfel încât nu putem identifica în mod cert pe cei vinovați.
Rolul inspectoarei Simona Tatomir in organizarea fraudei de la CEX 1
O instituție juridică ne-a confirmat ca, Simona Tatomir inspector școlar si vicepreședinte al comisiei de examen CEX 1, actualmente director, a avut un rol central in aceasta rețea de fraudare. Anchetatorii susțin ca Tatomir a intrat in posesia subiectelor de examen in fiecare zi a probelor scrise si a facilitat transmiterea rezolvărilor către candidați.
De altfel din informațiile publice și disponibile în surse deschise, am aflat că instanța a dispus plasarea sa sub control judiciar, menționând ca existau “suspiciuni rezonabile” privind implicarea sa in fraudele de la Bacalaureat si titularizare. Mai mult, i s-a interzis acesteia sa mai ocupe funcția de inspector școlar, pentru a preveni influențarea martorilor si a anchetei.
Declarațiile profesorilor si asistenților din centrele de examen
Raportul Ministerului Educației arata ca membrii comisiei de examen au încercat sa evite orice responsabilitate (pag. 15-16):
- “Niciun membru al comisiei nu are cunoștința de fraude comise.”
- “Nu știu de unde au apărut foile tehnoredactate cu rezolvări asupra elevilor.”
- “Nu au considerat ca trebuie sa semnaleze o posibila frauda.”
- “Nu au identificat persoane străine in sălile de examen.”
Mai mult, in raport se menționează un incident grav in sala 9, unde un asistent a fost surprins pe înregistrări ajutând activ candidații sa schimbe foi si telefoane mobile. Acesta a refuzat sa ofere explicații atunci când i s-a arătat filmarea. De menționat este că, ulterior, în anul 2023, mai mulți asistenți, implicați în fraudarea examenului de BAC ar fi fost titularizați ilegal sau neconstituțional.
Deci, din declarații se poate observa clar că majoritatea asistenților și membrilor comisiei au fost implicați, mai ales că supraveghetorii erau profesori suplinitori, unii dintre ei primind posturi, chiar dacă aveau note sub 5 la titularizare, iar alții erau numiți directori sau inspectori, prin detașare ”în interesul învățământului”, deci erau dependenți de inspectorul școlar general, Alin Tomoescu.
Implicarea politică și rețeaua de protecție a grupului infracțional ?
Așa cum am arătat, din păcate această fraudă nu este singura ilegalitate și, pe lângă fraudarea examenului de BAC, în mod cert, în anul 2013 (deja există o condamnare definitivă), în anul 2015 (avem și aici anumite dovezi privind frauda) și în anul 2022, mai avem informații și despre fraudarea examenelor de titularizare, a concursurilor de directori din anul 2021-2022, precum și multe nereguli în angajarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar, care au culminat cu condamnarea fostei directoare ai Centrului Județean de Resurse Educaționale din Mehedinți, despre multe nereguli scriindu-se inclusiv multe articole de presă.
Din sursele noastre, în anul 2012, domnul Marian Șută, pe vremea aceea inspector școlar general al ISJ Mehedinți, ar fi vândut un post de director cu suma de 200 milioane de lei vechi. Persoana care și-a cumpărat postul, împreună cu Marian Șuță și cu Pintea Mirela, în calitatea acestora de inspectori școlari generali, în anul 2014, au titularizat ilegal cel puțin două persoane. În anul 2023, un inspector școlar, din cadrul ISJ Mehedinți, se pare că ar fi vândut subiectele unor candidați și de altfel s-ar fi folosit, de mai multe ori, tehnică de comunicare la distanță, pentru a se frauda examenele de titularizare, ajungând astfel foarte multe persoane titulare la nivelul județului Mehedinți: una dintre surse afirma că din anul 2012 nici un profesor nu ar mai fi fost angajat corect la nivelul județului. În mai mulți ani, inspectoratul școlar județean Mehedinți a numit pe posturi candidați cu note sub 5 și de altfel ar fi titularizat și profesori cu nota sub 7, contra unor sume de bani consistente. O altă sursă afirma că doamna Danciu Dorina și un alt inspector al ISJ Mehedinți ar fi dat posturi în schimbul unor foloase necuvenite.
Ar mai fi de menționat că la concursul de directori din anul 2021, inspectoratul școlar, în ciuda faptului că județul Mehedinți era în carantină, a decis să susțină concursul în o școală neîncălzită și din informațiile noastre, acest lucru a fost făcut intenționat, pentru că anumiți candidați ar fi primit răspunsurile, fie la toalete, fie prin intermediul sistemelor de comunicare la distanță, iar hainele groase ar fi ajutat la neidentificarea acestui sistem de fraudare. La același concurs, în sesiunea a doua, din anul 2022, conform unor surse chiar din cadrul inspectoratului școlar județean, răspunsurile ar fi fost ”servite”. Aceleași informații ne-au fost oferite și de alți candidați și participanți la acest concurs. În sesiunea a treia, din mai multe surse ni s-a comunicat că inspectorul școlar, Alin Tomoescu, a intrat în sala de examen, în timpul evaluării și de altfel s-a încercat să fie promovați ilegal câțiva actuali inspectori ai ISJ Mehedinți, respectiv Danciu Dorina și Rapcea Alin, care nu au obținut note de promovare, aspecte ce au fost surprinse pe camerele de supraveghere.
În anul 2024 s-ar fi încercat titularizarea ilegală a unui profesor, care a oferit inspectorului general foloase necuvenite. Astfel, din sursele noastre judiciare, acesta, a fost angajat ilegal pe un post de profesor la o unitate școlară, iar în anul 2024, și-a achiziționat două echipamente tehnice de înregistrare și transmitere audio-video, echipamente pe care urma să le folosească la examenul de titularizare, pentru fraudarea acestuia. Ceea ce este interesant, organele de cercetare penală au reținut că ”pentru dictarea subiectelor, xxx și-a achiziționat aparatură specifică de copiat, respectiv căşti şi sisteme de comunicare la distanță, însă nu poate preciza nu are o certitudine cu privire la modalitatea de transmitere a subiectelor, la locația exactă şi la numerele de telefon folosite de aceștia. Din câte a aflat …, dacă nu vor reuși să transmită rezolvarea subiectelor la distanță, numita Pantea Steliana îi va transmite foaia cu rezolvările în incinta centrului de concurs, la baie.” De altfel important de reținut este și faptul că ”la examenul de titularizare, persoanele care trebuie să promoveze acest examen, sunt băgate într-o sală specială, unde au ca supraveghetori profesori care le permit să folosească aparatura pentru a li se dicta subiectele din exterior ori să le permită să copieze răspunsurile care sunt aduse de persoane din cercul lor.” S-a mai reținut și numele persoanei care ar fi transmis subiectele și despre care se pare că s-ar fi titularizat prin același procedeu. Se poate observa că sistemul de fraudare al examenului de BAC 2022 și încercarea de fraudare a concursului de directori 2022, precum și a examenului de titularizare 2024, este aproape identică, respectiv rezolvarea subiectelor va fi pusă la dispoziția candidatului la baie sau răspunsurile vor fi transmise prin sisteme de comunicare la distanță. Într-adevăr frauda de la BAC 2022, este una generalizată, fiind evident că membri grupului organizat au fost siguri că nu li se va întâmpla nimic.
Legat de examenul de titularizare din 2024, soția lui Alin Tomoescu, ar fi fost numită într-adevăr în comisia de titularizare, însă se pare că, din cadrul organelor de cercetare penală, au scăpat informații că aceștia sunt monitorizați. Acest aspect ar fi posibil deoarece șeful Inspectoratului de Poliție Mehedinți, respectiv domnul Drăghia Decebal, numit pe acest post, fără concurs are sora angajată la ISJ Mehedinți, în ciuda faptului că în anul 2012, aceasta nu a putut să ocupe un post de director, deoarece au fost descoperite probleme de moralitate incompatibile cu acest statut. Tot din sursele noastre și anumiți procurori din Mehedinți ar favoriza membri grupului infracțional, însă dacă va fi cazul, vom scrie alte articole pe această temă.
Ce urmează ?
Ancheta este încă in desfășurare, iar autoritățile competente presupunem că analizează implicarea altor persoane din sistemul educațional, care se văd clar pe camere cum au fraudat examenul de titularizare, însă nu au fost puse sub control judiciar. Ceea ce este cert, în principal DIICOT Mehedinți, în mod constant, a refuzat să ne ofere informații publice despre ancheta desfășurată, îngreunându-ne astfel ancheta jurnalistică, în ciuda faptului că au fost solicitate inclusiv informații privind un posibil conflict de interese real al procurorului de caz cu cei implicați în fraudarea examenului din 2022. De altfel se pare că membri acestui grup infracțional continuă cu fraudarea sistemului educațional, beneficiind de protecție, inclusiv din partea Ministerului Educației și a anumitor organe de cercetare penală.
În cadrul anchetei jurnalistice, care a fost îngreunată și de reprezentanții inspectoratului școlar județean Mehedinți, am încercat să solicităm puncte de vedere și clarificări concrete de la majoritatea celor implicați, însă doar anumite persoane au colaborat și au oferit răspunsuri, iar majoritatea au ignorat solicitările noastre.
În concluzie aceste cazuri ridica semne de întrebare asupra corectitudinii organizării examenelor naționale si a eficientei supravegherii acestora, la nivelul județului Mehedinți !? De altfel ne întrebăm care sunt motivele pentru care cei vinovați și implicați în mod cert, se mai află în funcții !? Ne întrebăm motivele pentru care Ministrul Educației, atât cel care era la acea vreme, cât și cel actual, nu au intervenit și nici nu intervin, în mod prompt și nu au încetat imediat detașarea, prin ”interesul învățământului” a celor care au fost implicați și a celor care există suspiciuni rezonabile că au fost implicați în fraude. Oare ce ”interes are învățământul”, dar și Ministerul și Ministrul Educației să numească pe posturi atât de importante persoane asupra cărora există suspiciuni rezonabile că au fraudat sistemul educațional mehedințean ? Dacă nu ar fi complice, de ce ar menține cineva astfel de persoane în funcții-cheie din învățământ ?
Cat de sigure sunt, cu adevărat, examenele naționale in Romania si cate astfel de cazuri rămân nedescoperite și nesancționate ?
Acest scandal, până la urmă, nu este doar despre BAC 2022. Este despre un sistem care pare construit mai degrabă pentru a proteja corupția decât pentru a asigura corectitudinea educației.
Cine va răspunde, în cele din urmă, pentru aceste fapte?
Notă: acest articol a mai fost publicat si pe Educație prin lectura