Când te ridici dimineața și îți privești chipul în oglindă, știi cine ești? Ți s-a întâmplat vreodată să te întrebi: „Cine sunt eu acum?” După ce ți-au luat tot ce aveai, mai rămâne ceva care nu poate fi atins de ceilalți?
Sunt profesor titular și director al unei școli din mediul rural. Cariera mea profesională, consider că este una onorabilă și că, indiferent unde am lucrat, indiferent prin ce greutăți am trecut, am reușit, peste tot, să las ceva în urma mea. La un colegiu, în sufletele copiilor, am reușit să sădesc sămânța rugăciunii, a încrederii, a zâmbetului și a performanței, indiferent de cum te percep alții. Astfel, elevii mei au reușit, la un concurs, să obțină 5 premii dintr-un total de șase premii, au reușit să obțină o notă de zece la olimpiada școlară județeană, organizată pentru disciplina predată de mine. La o altă instituție importantă, am reușit să îmi expun gândurile în anumite publicații, am reușit să particip la competiții editoriale naționale, iar publicațiile mele, unele scrise alături de colegii mei, au primit finanțare și recunoaștere internațională. La o școală gimnazială, din mediul rural, am reușit, în ciuda piedicilor și mizeriilor care mi s-au făcut, să realizez cel mai mare progres din toată istoria școlii. Deci, un om, un profesionist, oriunde ajunge să lucreze, va aduce lumină și va lăsa o părticică din el, acolo unde destinul îl trimite !
Cu siguranță, nu sunt perfect, nu sunt cel mai bun, nu sunt geniu, am plusuri și minusuri, ca orice om, însă consider că sunt înțelegător și că tot timpul mi-am făcut misiunea de dascăl cu pasiune și dragoste față de elevi.
Din păcate, până la urmă, după ani de hărțuire și abuzuri, au reușit și „colegii” mi-au luat tot – au încercat, se pare, să-mi ia inclusiv și viața ! Mi-au luat locul de muncă pe care l-am câștigat cu muncă și pasiune, în detrimentul lor ! Au reușit să-mi știrbească reputația pe care o construisem prin ani de efort. M-au făcut să trăiesc cel mai negru coșmar al vieții mele, iar uneori să mă îndoiesc de mine însumi ! Dar, într-o noapte de insomnie, m-am întrebat: „Oare mi-au luat și demnitatea? Sau ea stă ascunsă undeva, în colțul sufletului meu, așteptând să fie redescoperită?” Am realizat atunci că demnitatea nu este ce cred alții despre mine. Este ceea ce știu eu și prietenii despre mine. Și, odată ce mi-am amintit cine sunt, nimic din ce mi-au făcut nu mai conta, mai ales că am simțit că Dumnezeu este alături de mine!
Călătoria mea prin umilință
A fi concediat și hărțuit pe nedrept este o lovitură grea, dureroasă, care lasă urme adânci. Dar nu s-au mulțumit doar cu atât. Umilința publică, denigrarea și vorbele aruncate pe la colțuri, amenințările cu moartea, atitudinea și comportamentul lor, au avut rolul să încerce să mă distrugă fizic și psihic și uneori au fost momente greu de suportat. Au fost zile în care, nu am avut ce să mănânc, au fost zile în care poate mă întrebam dacă mai are rost să lupt, dacă ceea ce am construit mai are valoare, dacă eu mai pot trăi într-o societate care a asistat impasibilă la cum sunt umilit, la cum sunt hărțuit, la cum am devenit ținta unor oameni, care nu au nimic în comun cu Dumnezeu și care nu știu ce este moralitatea, munca și profesionalismul !
Simțeam că zidurile încrederii mele se prăbușeau, uneori simțeam că totul din jurul meu este negru, că poate nu am să reușesc să demonstrez că sunt victima acestor monștri cu chip de om, parcă uneori tot ceea ce eram devenise o umbră și un coșmar ce părea că nu se mai termină. Îmi spuneam: „Poate chiar am greșit eu. Poate merit asta !”
Dar, printre aceste gânduri, ajutorul oamenilor deosebiți m-au determinat să conștientizez cine sunt, ce pot, m-au ajutat să conștientizez importanța unei ființe umane, m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă prietenia, profesionalismul, respectul și iubirea între oameni ! De altfel, o mică voce îmi șoptea tot timpul: „Nu le da satisfacția de a te lăsa doborât ! Tu știi adevărul și acesta va triumfa !”
Demnitatea: ce rămâne când totul ți-a fost luat!
Am început să înțeleg că demnitatea nu vine din aplauzele altora sau din recunoașterea publică. Ea vine din interior ! Este ceva ce nu îți poate lua nimeni, oricât de mult ar încerca! Pot să încerce să-ți ia viața, pot să te amenințe, să te hărțuiască, să-ți ia locul de muncă, pot să mintă despre tine, pot să se bucure o perioadă de roadele muncii tale, însă niciodată nu vor putea să-ți ia demnitatea ! Am realizat că păstrându-mi speranța, refuzând să răspund cu aceeași monedă, fiind corect și alegând să merg înainte, îmi protejam demnitatea! Era lupta mea tăcută! Chiar dacă pierdusem multe pe parcurs, mă bucuram de o victorie interioară: îmi păstrasem integritatea, credința și speranța !
Cum am găsit echilibrul?
Nu a fost ușor. Au fost zile în care voiam să renunț. Dar m-am agățat de câteva lucruri simple care mi-au fost adevărata busolă:
- Familia, prietenii și oamenii deosebiți: Ei m-au văzut întotdeauna așa cum sunt. Nu prin prisma acuzațiilor mincinoase sau a avantajelor pe care ar putea să le obțină, ci ca pe cineva care încearcă să facă bine, indiferent de situație.
- Valorile mele: Mi-am spus: „Dacă răspund cu ură, pierd, pentru că ura se întoarce împotriva mea. Dacă mă las copleșit, pierd, pentru că un om căzut nu se mai poate ridica singur și ajunge să moară. Dar dacă rămân fidel valorilor și principiilor mele, am să câștig!” Și așa a fost !
- Munca de reconstruire: Mi-am redirecționat energia și gândurile către lucruri care contează în o societate normală. Scrisul, proiectele și visele mele, timpul petrecut cu cei care mă iubesc și țin la mine, chiar dacă uneori am fost obligat să scriu mii de pagini pentru a mă apăra !
În loc să mă concentrez pe ce mi-au luat, m-am întrebat ce pot să construiesc !? Cum pot să rămân demn și corect ? Cum pot să transcend mizeriilor, minciunilor și micimii unora ! Am învățat să am încredere și în justiția umană, chiar dacă și acolo sunt și flori, însă din păcate sunt și multe uscături ! Și asta m-a făcut să merg mai departe, chiar dacă coșmarul, umbrele negre, revin de foarte multe ori ! Poate că au reușit să mă pună în genunchi prin răutatea și ura lor, însă nu au reușit să mă îngenuncheze, nu au reușit să mă distrugă, nu au reușit să mă biruiască, pentru că ura nu este niciodată câștigătoare !
Când totul se prăbușește în jurul tău, ce-ți mai rămâne? Demnitatea ta și Dumnezeu ! Ei nu te vor părăsi niciodată, chiar și atunci când ai pierdut tot ce părea important !
Deci, dragul meu, nu lăsa pe nimeni să îți fure demnitatea și credința. Ele nu vin din recunoașterea altora, ci din conștiința propriei valori ! Oricât de grea ar fi viața, oricât de mari ar fi încercările, am învățat un lucru important: NIMENI NU poate DISTRUGE ceea ce ești cu adevărat ! Așa că ridică-te, indiferent de câte lovituri ai primit. Demnitatea ta este indestructibilă !
Demnitatea este CEEA CE EȘTI TU CU ADEVĂRAT !