Prof. SFETCU DELIA-LILIANA
Școala Gimnazială Nr. 6, Dr. Tr. Severin
Influența divorțului asupra afectivității (la adolescenți)
Astăzi, concepţia despre divorţ s-a schimbat enorm de mult comparativ cu anii precedenţi.
Divorțul nu mai apare ca fiind un eşec, ci ca o soluţie şi un început pentru o viaţă mai bună, specialiștii însă atenționează că dintre toate fenomenele manifestate în familii, divorțul este unul care afectează echilibrul psiho-emoțional al membrilor ei, în special al adolescenților, și generează disfuncții, uneori majore, pe toate nivelurile vieții lor.
Cu toate că fiecare psiholog îşi are punctul său de vedere în ceea ce priveşte geneza şi dezvoltarea afectivităţii, în aceste concepţii există momente comune, şi anume: afectivitatea are un rol deosebit în reglarea comportamentului şi în formarea sistemului motivaţional şi nu poate fi studiată în afara personalităţii. [1, p. 83]
În timp ce aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează plăcere, mulțumire, entuziasm, bucurie, contrazicerea sau nesatisfacerea lor duce la neplăcere, nemulțumire, indignare, tristețe etc. [2, p. 32].
Gravitatea efectelor negative ale divorțului este influențată de unele caracteristici ale adolescenților: vârstă, sex, temperament, starea de sănătate fizică și psihică etc.
Astfel, afectivitatea este una dintre cele mai mari forţe care determină cursul dezvoltării adolescenților şi reglează comportamentul lor.
Afectivitatea reprezintă fondul şi latura energetică a vieţii psihice a individului, dar şi a comportamentului acestuia în raport cu sine sau cu ceilalţi membri ai comunităţii din care face parte.
Putem deduce uşor că viaţa afectivă joacă un rol foarte important în viaţa umană şi prin motivaţia întreţinută pentru diverse activităţi desfăşurate de indivizi.
Psihologii susțin că emoţiile dezorganizează comportamentul, în timp ce sentimentele îl organizează; emoţiile de intensitate medie au un efect dinamizator,
adaptiv, în timp ce emoţiile de intensitate maximă (şi afectele) au ca efect dezorganizarea conduitei.
Într-adevăr, nevoia de afecţiune este cea mai mare nevoie a adolescentului, iar felul cum aceasta este satisfăcută va influenţa puternic relaţia lui cu părinţii, or familia educă spiritul de comunicare şi cooperare, facilitează transmiterea obiceiurilor, atitudinilor şi valorilor de la părinţi la adolescenţi, ghidează din punct de vedere moral conduitele acestora. [3, p. 27]
Absenţa dragostei părinteşti duce la diferite forme de protest, generează conflicte cu adulţii, stări de angoasă, sentimentul de culpabilitate sau frustrare.
Ne-am propus ca scop studierea sferei afective la adolescenți din familiile divorțate. De asemenea, am stabilit obiective precum studierea literaturii de specialitate care vizează problema dezvoltării afectivităţii la adolescenți; elucidarea caracteristicilor psihologice a afectivității la adolescenți; investigarea influenței părinților asupra afectivității la adolescenți; determinarea specificului afectivității la adolescenți din familiile divorțate; elaborarea recomandărilor cu privire la dezvoltarea favorabilă a afectivităţii la adolescenții din familiile divorțate.
Presupunem că există un specific aparte al afectivității la adolescenții din familiile divorțate, în special ne așteptăm să stabilim diferențe de gen.
Noțiunile generale şi-au găsit confirmare în cercetările întreprinse peste hotare (A. M. Prihojan şi N. N. Tolstîh, 1984; A. D. Coşeleva, 1985; O. S. Sermeaghina, 1991), precum şi în cele din R. Moldova (I. Racu,1995 – 2005; C. Perjan, 2001; N. Gîncota, 2003).
Eșantionul experimental a fost compus din 25 subiecți, cu vârsta 15-16 ani, studenți ai Colegiului de Industrie Ușoară și ai Școlii Profesionale nr. 3 din mun. Bălți. Pentru verificarea ipotezei propuse s-a aplicat Chestionarul schemei emoționale (Leahy, 2002).
În urma analizei cantitative și calitative s-au obținut următoarele rezultate la adolescenții din familiile divorțate:
Figura 2. Distribuirea schemei emoționale la fete
Analizând datele din figura 1 și figura 2, observăm că există o diferențiere considerabilă în ceea ce privește sfera emoțională a adolescenților.
Figura 1 ne demonstrează că majoritatea băieților au un nivel ridicat 38% în exprimarea emoțiilor proprii, nivel mediu – 46% în înțelegerea propriilor emoții, învinuirea altora – 46% nivel jos de vină – 39%, valori înalte – 39%, raționalitate – 47%, acceptarea propriilor emoții – 46%.
Așadar, observăm ca băieții au capacitatea de a-și înțelege propriile emoții, dar întâmpină dificultăți în exprimarea lor. Băieții intervievați nu simt vina pentru divorțul părinților, dar majoritatea au tendința să învinuiască pe altcineva, acest fapt datorându-se carențelor afective și lipsei de afectivitate în familie, ei au un nivel scăzut de valori înalte, adică nu aspiră spre valorificarea potențialului propriu, au un nivel scăzut de raționalitate și refuză să își accepte propriile emoții.
Interpretând figura 2, observăm o diferențiere considerabilă, majoritatea fetelor au un nivel ridicat de vină – 42%, raționalitate – 42%, durata emoțiilor – 42%, consens asupra emoțiilor – 42%, ruminarea – 42%, nivel mediu de validarea emoțiilor – 42%, nivel scăzut de înțelegerea emoțiilor – 50%, valori înalte – 42%, controlul emoțiilor – 34%, acceptarea emoțiilor – 42%, exprimarea emoțiilor – 42%.
În comparație adolescenții, fetele se autoînvinuiesc de divorțul părinților, considerând că ele sunt motivul, ele au o durată emoțională mai mare, resimțind mai intens trăirile afective, dar sunt capabile să rumineze rațional asupra sentimentelor proprii. Cu toate acestea, majoritatea fetelor nu sunt capabile să interpreteze și să conștientizeze rațional emoțiile proprii, ele manifestând o labilitate emoțională prin incapacitatea de a-și controla, accepta, exprima emoțiile proprii.
Aceste rezultate denotă faptul că separarea părinţilor este o problemă pentru adolescenți, pentru că are drept rezultat modificarea structurii familiei. Adolescenții trăiesc sentimentul de culpabilitate, învinuindu-se pentru destrămarea familiei proprie.
În urma rezultatelor obținute, putem constata că într-adevăr există o diferență de gen în ceea ce privește latura emoțională la adolescenții din familiile divorțate. Fetele sunt mult mai predispuse spre manifestarea unei instabilități emoționale, acest fapt datorându-se atât dezvoltării furtunoase şi inegale a afectivităţii feminine din timpul adolescenţei, cât și lipsei climatului familial afectiv și absenței unui părinte, ceea generează efectele respective.
Datele obţinute în studiul dat, dovedesc faptul că familia are calitatea unică de a influenţa în cele mai multe domenii ale vieţii adolescenților, lăsând o pronunţată amprentă asupra comportamentelor de ataşament dintre părinţi şi copii şi asupra proceselor emoţionale primare care guvernează viaţa de familie şi evoluţia personalităţii adolescentului.
În concluzie, putem afirma că perspectiva psihologică a problemei deprivării emoţionale demonstrează că deficitul de comunicare cu ambii părinți, insuficienţa de contacte tactile şi emoţionale saturate au o influenţă directă nu numai asupra dezvoltării fizice, dar cauzează dereglări în dezvoltarea psihică şi, în primul rând, în dezvoltarea emoţională. Așadar, adolescentele sunt mult mai predispuse spre bulversarea emoțională, acest fapt este susținut de dezvoltarea furtunoasă şi inegală a afectivităţii feminine din timpul adolescenţei, în special, caracterizată prin setea de a se cunoaşte pe sine şi de a cunoaşte valorile vieţii, prin dorinţa arzătoare de a fi cineva în societate, iar divorțul afectează considerabil starea psiho-emoțională care și așa este instabilă în această perioadă, făcând ca fetele să adopte conduite care, în condiţii necorespunzătoare de viaţă şi educaţie, pot influenţa negativ dezvoltarea personalităţii lor.
Gestionarea bine gândită a divorțului de către părinți, prin dezvoltarea abilităților parentale care să sprijine o coparentalitate cooperantă, minimalizarea schimbărilor, crearea unei atmosfere securizante din punct de vedere emoțional, poate minimaliza impactul negativ al divorțului asupra afectivității adolescenților.
Bibliografie:
1. MARCELLI, D. Tratat de psihopatologia copilului. Bucureşti: Editura Fundaţiei Generaţia, 2003
2. CUZNETOV, Larisa. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. Chişinău: CEP USM, 2008. 624 p.
3. MUNTEANU, A. Psihologia Copilului şi Adolescentului. Timişoara: Editura Augusta, 1993.
Platforma on-line eParadigme.ro este independentă, apolitică și echidistantă. Oferim posibilitatea de a publica gratuit articole jurnalistice și cărți online prin editura proprie. Dacă vrei să contribui cu un articol sau o lucrare, nu ezita să te alături comunității noastre, să ne contactezi și să îți împărtășești ideile!
📚 Recomandări:
