
Aventura prin Lectură ajunge la Preasna: o iarnă plină de povești, emoție și spiriduși generoși
Proiectul finanțat de United Way România și implementat pentru a treia oară în județul Călărași de Asociația Paradigme Educaționale a ajuns anul acesta în comunitatea din Preasna, unde deschide copiilor noi drumuri către lectură, motivație și bucuria descoperirii.
Dacă în primăvară–vară echipa s-a dedicat amenajării unui spațiu prietenos și inspirațional pentru elevi – clubul BIBLIOVIBE – și derulării atelierelor de vară, toamna a marcat startul oficial al proiectului „Aventura prin lectură”. Profesorii au participat la cursuri specializate susținute alături de echipa InEdu, iar voluntarii școlii, împreună cu echipa de proiect, au oferit sprijin pentru evaluarea nivelului de literație al celor 64 de elevi din ciclul primar, utilizând platforma BRIO.
Atelierele de lectură au continuat cu povești, jocuri și activități interactive, iar fiecare întâlnire a fost completată de o masă caldă pregătită de Bucătăria lui Chidesa Călărași, aducând un plus de confort și grijă fiecărui copil.
Însă adevărata magie a început odată cu luna decembrie. O lună a pregătirilor intense, fuga prin magazine după cele mai potrivite daruri, a cutiilor colorate și micilor detalii care transformă gesturile în emoție. Spiridușii mari – voluntarii UWRo, echipa U.W. și Paradigme Educaționale – au lucrat cot la cot, cu bucuria colaborării și energia specifică reușitelor în echipă, pentru a aduce sărbătoarea mai aproape de copii.
Pe 12 decembrie, în Preasna, toată această muncă s-a transformat într-o *serbare memorabilă. Spiridușii mici – elevii – au oferit un adevărat spectacol: scenete, colinde, poezii și costume atent pregătite, toate reunite într-un montaj artistic plin de farmec. Sala s-a umplut de emoție, aplauze și lumină. Iar pentru cei mari, satisfacția a fost deplină: *zâmbetele copiilor au fost cea mai frumoasă răsplată pentru zilele de organizare, pentru fiecare drum prin magazine, pentru fiecare oră dedicată împachetării cadourilor.
Aventura prin lectură continuă la Preasna, cu dorința de a transforma lectura într-o bucurie și de a aduce copiilor experiențe care să le modeleze viitorul cu încredere și lumină.
Platforma on-line eParadigme.ro este independentă, apolitică și echidistantă. Oferim posibilitatea de a publica gratuit articole jurnalistice și cărți online prin editura proprie. Dacă vrei să contribui cu un articol sau o lucrare, nu ezita să te alături comunității noastre, să ne contactezi și să îți împărtășești ideile!





