Bilanț de proiect Erasmus+ în educația adulților
Proiectul de acreditare Erasmus+ al Asociației Active Yourope, nr. 2024-1-RO01-KA121-ADU-000230728, finanțat de Uniunea Europeană, s-a încheiat la 31 august 2025 și a urmărit creșterea calității educației adulților prin incluziune, dezvoltarea competențelor digitale și promovarea sustenabilității.
În ansamblu, s-au derulat 12 mobilități de tip „courses and training”, 5 mobilități de job shadowing două misiuni de predare și două mobilități de grup ale cursanților adulți.
În zona „courses and training”, activitățile au acoperit un spectru coerent de teme. La Copenhaga, între 23–27 august 2024, trei formatori au urmat cursul „Embracing Diversity: Pathways to Inclusive Education”, axat pe proiectarea curriculumului incluziv, reducerea prejudecăților și comunicare interculturală. În octombrie, la Alicante, doi formatori au parcurs cursul „Transforming Learning – Tools for Engaging Adult Groups”, cu rezultate directe în motivarea cursanților, personalizarea parcursurilor, munca pe proiecte și integrarea tehnologiei educaționale. Au fost exersate aplicații și platforme interactive, tehnici de lucru colaborativ și modalități de creare a unui climat educațional sigur și stimulativ.
La Helsinki, 28 noiembrie–2 decembrie 2024, formarea „Facing diversity – inclusive education strategies for learners with fewer opportunities” a consolidat competențele pentru gestionarea echipelor eterogene și motivarea cursanților din medii dezavantajate.
În perioada 14–18 aprilie 2025, un formator a urmat la Alicante cursul „EcoTeaching: Circular Economy and Green Practices”, orientat spre educația pentru sustenabilitate și economie circulară.
Cursul „InnovateEd: Digital Tools for the Modern Educator”, derulat de providerul Kayros la care au participat doi formatori, a consolidat integrarea tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în formarea adulților (Google Workspace, Canva, Jamboard, ChatGPT, Slidesgo, Brisk, Edpuzzle), proiectarea de secvențe interactive (Kahoot!, Genially, BookWidgets, ClassroomScreen) și competențe de cetățenie digitală, cu rezultate prezentate pe Google Sites, Canva și Miro și transferate în activitatea organizației.
În iulie 2025, în cadrul unei mobilități Erasmus+, un formator a urmat la Deventer, Olanda, cursul „Interdisciplinary Pathways: Innovative Strategies for Education”, găzduit de Both Online, consolidând direcția strategică în educația adulților prin proiectare curriculară interdisciplinară, tehnologii digitale și învățare bazată pe proiecte. Experiența a dezvoltat competențe de design didactic aliniate principiilor Universal Design for Learning (UDL) și metodologiei Project-Based Learning (PBL), prin activități aplicative și reflecție profesională.
Cursul „Fostering Well-being in Education: Mindfulness Practices for Educators” de la Porto, la care au participat doi formatori, a vizat bunăstarea în educația adulților și facilitarea în siguranță, prin practici aplicabile imediat (respirația conștientă, exercițiul STOP, body scan, jurnal reflexiv, mindful walking), comunicare conștientă, proiectare curriculară cu evaluare etică a impactului, finalizate cu un plan de implementare organizațională.
Programul de job shadowing a cuprins cinci mobilități și a permis observarea directă a practicilor educaționale și a managementului activităților cu adulți. La Blue Beehive, Ibi, stagiul a vizat incluziunea, sustenabilitatea și digitalizarea în educația adulților, cu aplicații imediate în activitatea organizației. În Vizela (Portugalia), la JEAD – Associação Digi-Cultural e Recreativa Jovens na Europa, programul a vizat metode interactive (învățare prin joc, role-play), educație incluzivă și utilizarea platformelor digitale pentru implicarea cursanților; o a doua mobilitate în Portugalia a aprofundat incluziunea, implicarea civică, antreprenoriatul și managementul educațional, prin observații în contexte formale și nonformale și schimb de bune practici cu echipele locale. La Roma, în mobilitatea găzduită de Associazione di Volontariato Incredere, accentul a fost pus pe educația antreprenorială pentru adulți, de la modele de afaceri și planificare până la leadership, dinamica de echipă și alfabetizare financiară pentru grupuri vulnerabile. În Wiesbaden (Germania), la arco – Erlebnispädagogik e.V., focusul a fost pe pedagogie experiențială, metode teatrale și învățare prin mișcare, pentru creșterea participării, exprimării emoționale și a competențelor transversale.
Mobilitatea de grup a cursanților adulți a consolidat obiectivele de incluziune și participare activă la învățare pe tot parcursul vieții. Cele două mobilități au avut loc în Ibi, în parteneriat cu Associació Educativa i Cultural Blue Beehive, respectiv la Dobrich, Bulgaria, alături de YMCA Dobrich. Programul din Alicante a combinat ateliere de stil de viață activ, alfabetizare digitală și siguranță online cu explorări culturale, întărind participarea seniorilor la învățarea pe tot parcursul vieții. La Dobrich, temele principale au fost educația emoțională și incluziunea socială; participanții au lucrat pe autoreglare, ascultare empatică și „Privilegiul în pași”, încheind cu planuri de acțiune pentru comunitate.
În completare, au fost desfășurate două misiuni de predare. Prima s-a derulat la Deventer, Olanda, în parteneriat cu Both Online, și a vizat competențele de antreprenoriat digital și social, utilizarea instrumentelor de marketing online și metode moderne de facilitare, incluzând ateliere pe Digital Strategy Canvas și Social Business Model Canvas, aplicări în Meta Business Suite și Google Analytics, activități interculturale și vizite de studiu, cu integrarea unor instrumente educaționale precum Genially, Breakout EDU și Kahoot. A doua s-a desfășurat la Alicante, Spania, alături de Associació Educativa i Cultural Blue Beehive, sub forma unui program intensiv structurat în opt module despre învățare bazată pe joc, AR/VR în educație, narațiuni interactive și evaluare formativă, folosind Genially, Kahoot, Twine, Breakout EDU, ActionBound, GooseChase, ReadyPlayer.me, Meshy.ai, Thingiverse și Mixamo; competențele consolidate includ proiectarea lecțiilor gamificate, facilitarea colaborativă și integrarea tehnologiilor emergente în programele pentru adulți.
Pe lângă mobilitățile externe, proiectul a facilitat și intervenții locale cu doi experți internaționali, întărind transferul de rezultate către comunitate. Săptămâna de formare dedicată Inteligenței Artificiale și Învățării Bazate pe Joc, cu aplicații practice în școli, a consolidat rolul educației digitale în creșterea motivației și creativității cursanților. În aceeași logică, atelierele de învățare prin artă conduse de de un expert portughez au sprijinit incluziunea intergenerațională și participarea activă a seniorilor.
În al doilea an al acreditării, rezultatele au vizat transferul și valorizarea sistematică a mobilităților printr-o serie de diseminări și produse educaționale: prezentări la Erasmus Days, diverse cursuri și ateliere susținute în cadrul „Festivalul șanselor tale”, și cu ocazia Global Education Week; totodată, trei cursuri dezvoltate pe baza mobilităților au intrat în oferta CCD Dolj (didactică interactivă cu AI, management de proiect, utilizarea instrumentelor de IA în clasă), au fost publicate oferte de formare și au continuat programele pentru seniori, iar echipa a contribuit la sesiunea „Inteligența Artificială în Educația Adulților” din cadrul evenimentului ADU Împreună al ANPCDEFP. Aceste rezultate consolidează obiectivele din Planul Erasmus și din Strategia de internaționalizare pe direcțiile diversificării curriculei, dezvoltării competențelor digitale, extinderii rețelei de cooperare și creșterii vizibilității organizației. De asemenea, ghidul „Metodologii transversale pentru educația adulților — bazat pe mobilitățile Erasmus+” prezintă bune practici dobândite în cadrul mobilităților: proiectare didactică, instrumente digitale și inteligență artificială, gamificare, învățare experiențială, incluziune și evaluare formativă, cu studii de caz și fișe utile pentru transfer rapid în programele de educație a adulților.
Ansamblul mobilităților și al activităților conexe a livrat rezultate coerente cu Planul Erasmus, crescând competențele pedagogice și digitale ale personalului, întărind dimensiunea de incluziune în educația adulților și promovând sustenabilitatea ca filon transversal al intervențiilor organizației.

Platforma on-line eParadigme.ro este independentă, apolitică și echidistantă. Oferim posibilitatea de a publica gratuit articole jurnalistice și cărți online prin editura proprie. Dacă vrei să contribui cu un articol sau o lucrare, nu ezita să te alături comunității noastre, să ne contactezi și să îți împărtășești ideile!





