Scoala te face MARE…

Motto: „Am învățat ca toata lumea vrea sa trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf.” Gabriel Jose Garcia Marquez

A vorbi despre şcoală, pentru mine, este echivalent cu urcuşul şi escaladarea celui mai înalt pisc al unui munte de unde ecoul strigătului: „Şcoala te face mare !…” se propagă peste munţi şi văi răspunzându-mi şi acum: Şcoala este tot ce vezi şi tot ce auzi… Şcoala este viață…

          Primul contact cu şcoala nu poate fi uitat niciodată… Cum niciodată nu voi uita prima carte pe care mama mea mi-a citit-o înainte de a merge la şcoală: Genoveva de Brabant, carte din care am reţinut că „florile frumoase cresc şi între spini, iar virtuţile cele mai alese prin necazuri se câştigă…”

          Am rămas orfan de tată la 11 luni, iar mama mea a fost mai mult decât  o Smărăndiţa lui Ion Creangă… Şcoala am început-o în comuna natală – PERIEŢI – comună al cărui nume pune laolaltă plantaţiile cu peri de odinioară şi locul pe unde se vorbeşte despre haiducii lui Eţiu…

          Pentru toţi din zonă, ca de altfel şi pentru mine, au rămas ca repere două elemente definitorii: Podul Diaconeștilor şi Pădurea Diaconeștilor de la cei care poartă numele de familie Diaconu sau Deaconu…

          Clasele I – IV le-am urmat în Şcoala primară din Perieţii de Sus situată la câteva sute de metri de casă în care se preda la câte două clase simultan (I-îi şi a III-a, respectiv a II-a şi a IV-a).

Îmi amintesc şi acum de prima zi de şcoală, când mama m-a dus de mână cu flori pentru Doamna învăţătoare Maria Lincă a cărei fiică mijlocie – Mariana – era colegă cu mine de clasă… Câtă emoţie, câtă curiozitate, câtă nelinişte, câte gânduri şi câte întrebări…

          Din clasa a II-a am fost preluaţi de Domnul învăţător care deţinea şi funcţia de director, D-l Stoica Marin, un adevărat Domnul Trandafir al acelor vremuri, învăţătorul care a făcut să crească două idei acolo unde exista doar una, iar respectul, disciplina şi învăţătura erau litere de lege…

          Clasele V – VIII le-am urmat în Şcoala elementară din centrul comunei, situată la câţiva kilometri distanţă de casă… Începutul clasei a V-a … alte emoţii, alţi colegi, mai mulţi profesori de la care am înţeles că şcoala este fântâna cunoaşterii din care trebuie să beai, nu să faci gargară… Am avut profesori care ne-au învăţat din şi cu inimă, nu numai din cărţi…

           Aşa se face că la sfârşitul clasei a VIII-a, unul dintre dânşii (D-l Poznei Eugen), i-a spus unchiului meu (Dumitru Anton), profesor de muzică – inspector la judeţ, venit să asiste la festivitatea de premiere şi absolvire, că ar fi păcat să nu urmez liceul… Eu am citit atunci la festivitate una din poeziile mele… O poezie de despărţire şi mulţumire adresată profesorilor mei între care D-l Dumitru Nica…

          Şi aşa s-a întâmplat… Am dat examen de admitere la Liceul Teoretic „Ion Minulescu” Slatina „orşu-n care plouă de trei ori pe săptămână…” – oraşul lui Eugen Ionescu – şi am fost declarat admis în clasa a IX-a, profil real, clasă formată numai din băieţi…

          Doamne !… când mă gândesc ce profesori am avut !… Profesori de la care am învăţat ce înseamnă exigenţa, ordinea, disciplina şi responsabilitatea (Tronaru Georgeta, Mihai Popescu şi mulți alții…) Toţi erau adepţii unui principiu de mult uitat: „Prea multă indulgenţă şcolară duce la un fel de inflaţie de valori.”

          Pot spune că am avut parte de o şcoală în care am văzut alături de mine suflete care mi-au fost ca fraţii şi surorile, colegii mei dragi, cu care nu m-am mai întâlnit din 1989, prima şi ultima întâlnire organizată după absolvirea liceului…

          Scopul educaţiei primite în şcolile în care am învăţat a fost acela de a transforma oglinzile în ferestre… Pentru că ni s-au deschis foarte multe ferestre spre lume şi viaţă…

           Am avut profesori măreţi la sfat, care au urmărit să ne dezvolte imaginaţia şi creativitatea, care au promovat principiile şcolii adevărului şi a porţilor deschise spre viitor (D-l director Cotar, D-na Tascu, D-l Biltz, D-l Marinescu, o întreagă pleiadă ce nu pot fi uitați)…

          Nu întâmplător, după absolvirea liceului am fost îndrumat tot de unchiul meu, profesor de muzică, dar şi de doi dintre profesorii mei de matematică, din gimnaziu (Nica Dumitru) şi din liceu Mihai Popescu), dar şi de Prof. Mihai Barbu – director coordonator al școlilor din Comuna Perieți), să urmez Facultatea de Matematică… Şi am dat examen de admitere la Universitatea din Timişoara, Facultatea de Matematica, Secţia Pedagogică, îndrumat să mă înscriu la admitere la zi și nu la fără frecvență, tot de D-l prof. Nica Dumitru, apoi am continuat Facultatea de Matematica-informatica…

          Studenţia a fost minunată… Mi-a oferit multe oportunităţi şi m-am implicat în tot ceea ce înseamnă a fi în toate şi în tot, a fi ceea ce eşti, a şti să fii şi să devii (activitate ca responsabil UASCR, Școala populară de artă, dansator la Ansamblul Banatul al Universității, teatru la Casa de cultura a Studenților, activitate sportiva…).

           Şi am devenit astfel profesor de matematică cu repartiţie ministerială, la cerere, în centrul minier –Dognecea – cel mai bun post din judeţul Caraş-Severin, la recomandările mătuşii mele (Prof. Baia Rada – asistenta D-lui Trandafir Cocârla de la Universitatea Politehnica Timișoara – prim-secretar la acea vreme al județului Caraş-Severin) şi nu numai…  La 29 de ani (la propunerea D-lui Iosif Stolojescu – secretar la Comitetul Județean cu probleme organizatorice – am fost promovat la Consiliul Județean al Organizației Pionierilor la Comisia știință-tehnică, apoi vicepreședinte, prilej cu care am obținut multe premii naționale și am organizat Forumuri județene și nu numai… Am avut mentori deosebiți în Caras-Severin: Prof. Codilă-Roşeți Petru – inspector școlar general, Prof. Barna Iosif – director al Casei Corpului Didactic, Prof. Vasile Boulescu – inspector la disciplina matematica…

In decursul celor 45 de ani de activitate am devenit un profesor marcat de crezul eminescian care spune: „Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul…” Un crez care este confirmat de elevii mei din Dognecea, dar şi de cei din Reşiţa, de la Şcoala Nr. 12 cu program integrat de muzică şi artă, care din 1991 a devenit Liceul de Artă din Reşiţa al cărui director am fost aproape 10 ani, unde  în 1997 am organizat la REŞIŢA, Olimpiada Naţională de Muzică, demonstrând că nu este un paradox ca un profesor de matematică să fie director la un liceu de arte frumoase… Şi în muzică şi în artele plastice este nevoie de măsură, exactitate şi precizie, demonstraţie şi algoritm… Am avut elevi pregătiţi de mine care au participat la Concursul interjudeţean de matematică „Traian Lalescu”, dar şi la Olimpiadele Naţionale de Matematică (Covaci Monica, Gherman Mihaela şi Răduţă Alina).

          Din toamna anului 1998 am fost numit director al Casei Corpului Didactic Caraş-Severin – instituţie cheie la nivelul judeţului în procesul de formare continuă a cadrelor didactice şi de promovare a inovaţiei în educaţie şi formare. Am continuat derularea Seminarului „Didactica Internaţional”, am acreditat programe de formare care să răspundă priorităţilor de etapă şi nevoilor de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor didactice, programe care să producă schimbarea de paradigmă, de metode, dar şi de mentalitate, am derulat Proiecte POSDRU – Profesionalizarea carierei didactice, am participat la Vizite de studiu în Austria, Franța, Germania şi Italia, Proiecte transfrontaliere în Serbia Bulgaria şi Ungaria.

          Am rămas adeptul principiului că: „Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru.” Prin activităţile metodice organizate cu toate categoriile de cadre didactice, dar mai ales cu tinerii debutanţi în învăţământ am adus în actualitate un adevăr mai de mult enunţat, acela care spune că: „Reforma nu o face ministrul, inspectorul, ori directorul, ci numai cei ce oficiază zi de zi la catedră.”

           Şi în activitatea desfăşurată cu elevii, la diferite forumuri sau sesiuni de comunicări, dar mai ales în Centrul de excelenţă la matematică de la nivelul municipiului Reşiţa sau al taberelor de profil organizate la Râul Alb, Vila Klaus, Băile Herculane, am reuşit să dezvălui secretul diferenţei dintre şcoală şi viaţă:  „În şcoală înveţi o lecţie şi mai multe, apoi dai un test… În viaţă, ai de dat un test care te învaţă… o lecţie.”

          Deci… toată viaţa este şcoală (Comenius), iar şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi înainte de toate să înveţi…

          Poate pentru mulţi copii şi elevi şcoala nu mai înseamnă ceva deosebit, iar realitatea care ne înconjoară nu educă, iar modelele lipsesc… Sau ei deja au alte modele promovate de mass-media şi nu numai… Cred însă că nu trebuie să uităm ceea ce afirma Aristotel: „Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructele ei sunt dulci…”

          Pentru mine ca profesor şi educator ceea ce mi-am dorit a fost să văd: copilul în căutarea cunoaşterii şi nu cunoaşterea în urmărirea copilului… A fost şi este un scop ce mă face să cred cu tărie în misiunea şcolii care te face mai bogat la minte şi în suflet… Inima fiecărui copil îşi doreşte acest lucru, iar şcoala este locul unde elevul primeşte educaţie de calitate. Şcoala oferă un loc sigur unde copiii învaţă să socializeze corect şi sănătos. Şcoala asigură baza solidă fără de care nu poţi avea succes în viaţă şi în societate. Şcoala îţi oferă adevărata bogăţie şi fiecare copil are dreptul la ea… Şcoala te face mare !…

          Dar, şcoala nu poate face totul… Parteneriatul şcoală – familie – comunitate trebuie să genereze energii noi pentru şcoală ca instituţie ce oferă servicii educaţionale şi trebuie sprijinită şi susţinută de autorităţi.       Să nu uităm rolul familiei… Personal am simţit sprijinul familiei mele… Soţia mea (Maria-Minodora), tot profesoară, de arte plastice, a fost devotată educaţiei şi familiei, cu dar şi har, mereu alături de noi asemenea femeii puternice, din spatele fiecărui bărbat… Iar copiii (fiica Dorela-Ionela şi fiul Dorel-Florin)… mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt… Absolvenţi de facultate – Ştiinţe economice şi administrative, respectiv Medicină generală și Stomatologie – integraţi socio-profesional, apreciaţi şi respectaţi, cu credinţă în Dumnezeu. O familie frumoasă din toate punctele de vedere, care fără şcoală nu ar fi fost împlinită… Acum urmează nepoțelul (Dominic-Sebastian din partea fiului) să ne urmeze sfaturile în calitate de elev…

          Şcoala este cea care te ajută să faci faţă ca om într-o societate a cunoaşterii, a competiţiei şi a competenţei. Şcoala te învaţă cum să fii deschis, disponibil şi determinat… Am rămas unul din educatorii şi formatorii care reuneşte într-un tot cele trei calităţi ale managementului calității totale, dar înainte de toate sunt un om de caracter, un om de echipă, care ştie să-şi decline repertoriul de roluri: lider, manager, administrator, atât ca profesor, cât şi ca reprezentant al cetăţii… Un profesor responsabil care caută, găseşte şi nu se mulţumeşte… Şi numai şcoala m-a învăţat să fiu aşa, iar viaţa mi-a confirmat zicala: „Ai carte, ai parte…”

Prof. Tudor DEACONU – fost Director C.C.D. Caraș-Severin

SCOALA PENTRU TOTI.mpg

http://www.youtube.com/watch?v=6UWKPMnhpbA

Este un film realizat în cadrul unui proiect realizat de Televiziunea Banat TV, în care prezint autobiografic (o parte doar) ce înseamnă Școala pentru toți…

 

Platforma on-line eParadigme.ro este independentă, apolitică și echidistantă. Oferim posibilitatea de a publica gratuit articole jurnalistice și cărți online prin editura proprie. Dacă vrei să contribui cu un articol sau o lucrare, nu ezita să te alături comunității noastre, să ne contactezi și să îți împărtășești ideile!