Concursul de directori școlari și criteriile nevăzute: între competiție profesională și influență politică

Concursul de directori școlari și criteriile nevăzute: între competiție profesională și influență politică

Concursul de directori școlari și criteriile nevăzute: între competiție profesională și influență politică

Un demers jurnalistic inițiat de noi și aflat în plină desfășurare urmărește să analizeze cât de ușor pot fi obținute informațiile publice de care are nevoie un candidat la concursul de directori școlari 2026 și cât de transparent este, în practică, accesul la informație din partea instituțiilor implicate în organizarea concursului, de la unitățile școlare și inspectoratele județene până la Ministerul Educației și Cercetării.

Demersul pornește de la o realitate simplă, dar esențială pentru orice competiție profesională: unui candidat i se cere să elaboreze un proiect managerial pentru o școală concretă, să identifice problemele și resursele acesteia, să stabilească obiective și direcții de dezvoltare și să își fundamenteze propunerile pe date și informații reale. Pentru a face toate acestea în mod serios și profesionist, candidatul trebuie să poată cunoaște instituția pentru care candidează, iar cunoașterea unei școli nu se poate limita la informațiile prezentate într-o pagină de internet sau într-un PDI/PAS, care, uneori, pot conține formulări generale ce trebuie confruntate cu realitatea actuală a unității școlare. O prognoză managerială serioasă nu poate fi desprinsă de diagnoza care o precede, iar o diagnoză nu poate fi tratată ca o simplă colecție de formulări dintr-un document strategic, fără verificarea datelor pe care acestea se bazează. Tocmai de aceea, pentru noi întrebarea nu este doar dacă un candidat primește acces la PDI/PAS, ci dacă are acces la informațiile care îi permit să înțeleagă realitatea actuală a unității, să verifice ceea ce afirmă documentele strategice existente și să își construiască propria prognoză managerială, doar pe baza documentelor cerute de legislația învățământului să fie publice și accesibile gratuit.

Diagnoză, PDI/PAS, prognoză și proiectul managerial: ordinea contează

Există aici o distincție pe care considerăm necesar să o facem foarte clar, pentru că ea explică de ce solicitarea noastră nu s-a limitat la obținerea PDI/PAS. PDI-ul sau PAS-ul aflat în vigoare este documentul strategic de referință al unității, dar el nu trebuie confundat cu proiectul planului managerial pe care candidatul îl depune la concurs și nici cu diagnoza care a stat la baza elaborării sale. Regulamentele din domeniul învățământului prevăd că, documentele de prognoză sunt realizate pe baza documentelor de diagnoză ale perioadei anterioare, iar planul managerial este documentul de acțiune pe termen scurt prin care obiectivele strategice ale PDI sunt adaptate la specificul anului școlar.

Prin urmare, candidatul nu poate lua PDI-ul unei școli, să îl copieze și să îl transforme în propriul proiect managerial. PDI-ul este punctul de plecare și documentul strategic existent al instituției; proiectul planului managerial este construcția candidatului pentru perioada de management pe care urmează să și-o asume. Între cele două există însă o etapă esențială: analiza critică a situației reale, verificarea datelor pe care se bazează documentele existente și formularea unei prognoze proprii, raportate la realitatea constatată și la obiectivele strategice aflate în vigoare. Deci, un candidat profesionist are nevoie de propria diagnoză, reală, concretă, care să aibă la bază, cel puțin, documentele pe care legislația învățământului le prevede ca fiind publice sau accesibile candidaților sau oricărei persoane. În documentarea noastră am întâlnit și situații în care documentele strategice prezentau formulări foarte asemănătoare, ceea ce face cu atât mai importantă verificarea datelor și a obiectivelor prin raportare la realitatea concretă a fiecărei unități.

DATE + DOCUMENTE DE DIAGNOZĂ
↓
DIAGNOZA PROPRIE / VERIFICAREA REALITĂȚII
↓
PDI/PAS ÎN VIGOARE — DOCUMENT STRATEGIC EXISTENT
↓
ANALIZA CRITICĂ A PDI/PAS ȘI A STADIULUI REALIZĂRII LUI
↓
PROPRIA PROGNOZĂ MANAGERIALĂ PENTRU PERIOADA URMĂTOARE
↓
PROIECTUL PLANULUI MANAGERIAL DEPUS LA CONCURS

Acesta este, în esență, traseul logic pe care îl presupune un proiect managerial fundamentat profesional. Un candidat poate cunoaște foarte bine legislația educației, poate avea experiență managerială și poate fi capabil să construiască un proiect managerial coerent, însă pentru ca acest proiect să fie realmente fundamentat pe realitatea unității pentru care candidează nu este suficient să primească PDI-ul și să îl transforme într-o colecție de obiective pentru următorul an școlar. PDI-ul este documentul strategic de prognoză pe termen lung al unității, elaborat pe baza documentelor de diagnoză ale perioadei anterioare, iar planul managerial este documentul de acțiune pe termen scurt, prin care obiectivele strategice ale PDI sunt adaptate la specificul unui anumit an școlar. Cu alte cuvinte, metodologia îi cere candidatului să pornească de la documentele și datele existente, dar nu îi cere să-l reproducă; îi cere să elaboreze propriul proiect managerial pentru unitatea la care candidează. Concret, metodologia cere ca proiectul planului managerial să fie elaborat în baza PDI/PAS aflat în vigoare, iar candidatul trebuie să își fundamenteze propriile propuneri pe realitatea concretă a unității, realitate rezultată din documentele și informațiile publice.

Această diferență este esențială pentru înțelegerea demersului nostru. Un candidat care dorește să construiască un proiect managerial serios trebuie să poată cunoaște nu doar ceea ce afirmă PDI-ul despre școală, ci și realitatea care a stat la baza acelui document, precum și ceea ce s-a întâmplat cu obiectivele asumate anterior. Dacă PDI-ul afirmă că o anumită problemă reprezintă o prioritate, candidatul trebuie să poată verifica datele care au determinat identificarea acelei probleme; dacă documentul stabilește anumite obiective și indicatori, este firesc ca viitorul manager să poată analiza stadiul în care acestea au fost atinse; iar dacă realitatea actuală a școlii s-a schimbat între timp, propriul său proiect managerial trebuie să poată porni de la această realitate și nu de la o imagine administrativă rămasă în urmă sau copiată de la alte unități școlare.

De aceea, în cadrul demersului nostru nu am urmărit exclusiv obținerea PDI/PAS. Am urmărit și documentele și informațiile publice prevăzute de legislație pentru publicare din oficiu, care permit înțelegerea, verificarea și actualizarea diagnozei: resursele umane, materiale și financiare ale unității, planul de școlarizare, structura și încadrarea, proiectele derulate, rezultatele și indicatorii educaționali, rapoartele de evaluare, situația proiectelor și parteneriatelor, documentele bugetare și alte date relevante pentru înțelegerea modului în care funcționează efectiv școala. Nu pentru a redacta noi PDI-ul unei unități, ci pentru a putea înțelege dacă documentul strategic existent mai descrie realitatea și pentru a permite unui candidat să își fundamenteze propriul proiect managerial pe date verificabile și reale.

În acest punct, diferența dintre un candidat care are acces direct la toate aceste informații, prin poziția pe care o ocupă deja în interiorul unității, și un candidat din afara școlii devine una care merită analizată public. Primul cunoaște, în mod firesc sau cel puțin în mod teoretic, datele administrative, proiectele, problemele, resursele și rezultatele instituției; cel de-al doilea trebuie să le reconstruiască din documentele pe care instituția este obligată să le facă publice sau să le comunice în condițiile legii. Primul are, de regulă, acces direct la datele administrative și la documentele interne; candidatul din afara unității trebuie să reconstruiască aceeași imagine din informațiile care îi sunt puse la dispoziție. Tocmai această diferență face ca accesul efectiv la informație să merite analizat public. Tocmai de aceea, accesul efectiv la informație nu reprezintă un element exterior concursului, ci una dintre condițiile care permit unui candidat să construiască un proiect managerial raportat la realitatea unității.

Ce au urmărit, de fapt, solicitările noastre?

Privite separat, unele dintre întrebările și documentele solicitate în cadrul demersului nostru pot părea numeroase. Privite prin prisma arhitecturii managementului școlar, ele nu reprezintă însă o listă arbitrară. Ele urmăresc tocmai să reconstruiască baza informațională necesară unui candidat care trebuie să își facă propria analiză și să își fundamenteze proiectul managerial: care este situația elevilor și rezultatele lor, cum este structurată resursa umană, ce resurse materiale și financiare există, ce proiecte sunt în derulare, ce obiective au fost asumate, ce rezultate au fost obținute, ce probleme au fost identificate, ce măsuri au fost luate și ce documente de conducere și evaluare permit verificarea acestor afirmații. Solicitările au fost concepute pornind de la categoriile de documente și date relevante pentru managementul unei unități de învățământ și pentru verificarea modului în care obiectivele asumate au fost puse în practică. Ele ne permit să comparăm documentele strategice cu rezultatele și cu situația concretă a unității.

De aceea, întrebările despre diagnoză, PDI/PAS, planul de școlarizare, încadrare, bugete, rezultate, proiecte, rapoarte, evaluări, hotărâri ale consiliului de administrație și alte documente de management nu trebuie privite izolat. Împreună, ele formează o hartă a instituției. Unele arată punctul de plecare, altele arată resursele disponibile, altele permit verificarea rezultatelor și a modului în care au fost implementate obiectivele, iar altele permit identificarea diferenței dintre ceea ce instituția își propune în documentele sale și ceea ce se întâmplă efectiv în unitatea școlară.

Prin urmare, privite ca ansamblu, categoriile de informații solicitate sunt relevante pentru diagnoza unei unități de învățământ, pentru verificarea și înțelegerea PDI/PAS, pentru formularea unei prognoze manageriale și pentru elaborarea unui proiect managerial raportat la realitatea școlii. Iar aceasta este exact problema pe care vrem să o testăm: cât de accesibilă este, în practică, baza informațională de care are nevoie un candidat din afara instituției și cât de transparent este cadrul în care Ministerul Educației organizează și coordonează concursul, mai ales că, pentru anumite documente manageriale, ROFUIP prevede publicarea pe site-ul unității, iar Legea nr. 544/2001 stabilește categoriile de informații de interes public care trebuie comunicate din oficiu sau la cerere.

În plus, metodologia concursului nu lasă PDI/PAS într-o zonă pur teoretică. Ea îl indică drept document de referință pentru elaborarea proiectului planului managerial și stabilește obligații concrete privind publicarea sau transmiterea acestuia către candidații care îl solicită în situațiile prevăzute de metodologie. În acest context, este legitim să verificăm nu numai existența documentului, ci și dacă acesta poate fi identificat, dacă este versiunea aflată în vigoare și dacă informațiile necesare pentru a-l înțelege și a-l confrunta cu realitatea sunt accesibile.

Pentru context, am prezentat anterior și datele generale despre concursul național de directori 2026 și cele peste 7.800 de posturi vacante. Pentru verificarea directă a regulilor, cititorii pot consulta Metodologia oficială a concursului, ROFUIP și Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public.

În acest context, am început să verificăm, document cu document și răspuns cu răspuns, cât de accesibile sunt informațiile publice care pot constitui materia primă a unui proiect managerial și, în egală măsură, cât de transparentă este relația dintre candidați și instituțiile care organizează, coordonează sau supraveghează concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

Nu este vorba despre solicitarea unor informații personale și nici despre accesul la documente care nu au caracter public. Pentru informațiile de interes public, Legea nr. 544/2001 stabilește termenele și condițiile de comunicare, iar pentru anumite documente manageriale din învățământ există obligații speciale de publicare. Este vorba despre informații și documente care permit înțelegerea modului în care funcționează o unitate de învățământ: documentele de dezvoltare instituțională, rezultatele și indicatorii educaționali, structura și resursele școlii, proiectele derulate, rapoartele, evaluările, bugetele, hotărârile și deciziile organelor de conducere și alte informații relevante pentru o analiză managerială serioasă și profesionistă.

Problema devine cu atât mai importantă în cadrul concursului din 2026, în condițiile în care metodologia nu tratează proiectul managerial ca pe un exercițiu pur formal, ci îl raportează la realitatea unității de învățământ pentru care candidează persoana înscrisă în concurs. Candidatul trebuie să construiască un proiect fundamentat pe date reale, iar un asemenea proiect nu poate fi desprins decât din datele concrete ale școlii, de documentele sale importante și de problemele pe care viitorul director va trebui să le gestioneze. În acest context, este legitim să verificăm dacă Ministerul Educației și inspectoratele asigură un cadru transparent și verificabil, în care informațiile relevante sunt accesibile în condiții comparabile tuturor candidaților.

De aici apare întrebarea centrală a demersului nostru: dacă informația necesară există în instituție și are caracter public, ât de simplu este, în realitate, pentru un candidat din afara acelei școli să o identifice și să o obțină într-un interval care îi permite să o folosească efectiv în pregătirea concursului?

Pentru realizarea demersului jurnalistic, am selectat, într-o primă etapă, 20 de unități școlare din aproximativ cinci județe și am transmis solicitări către unitățile de învățământ, inspectoratele școlare și Ministerul Educației. Întrucât, în peste 95% dintre cazurile monitorizate în această etapă, nu am primit inițial numerele de înregistrare ale solicitărilor, am apelat și la alte instituții competente pentru redirecționarea acestora sau pentru clarificarea traseului administrativ. În etapa următoare am extins documentarea la două județe și la aproximativ 50 de unități școlare din fiecare dintre acestea. Primele răspunsuri primite arată că practica nu este uniformă: unele unități au transmis documente electronic, altele au indicat surse publice, iar în alte cazuri solicitantul a fost invitat la sediul instituției pentru consultarea documentelor sau i s-au comunicat costuri pentru copii. Într-un caz concret din Mehedinți au fost indicate 3.213 pagini și un cost de 3.213 lei pentru copii fizice. Vom prezenta documentele și răspunsurile concrete, astfel încât fiecare afirmație despre practica unei instituții să poată fi verificată.

În același timp, au existat situații în care solicitările au primit numere de înregistrare de la școli după ce au fost redirecționate de Ministerul Educației, de inspectoratele școlare sau alte instituții care ar fi necesar fie să cerceteze abuzurile fie să cerceteze profesionalismul și funcționalitatea instituțiilor statului, ceea ce ridică o problemă distinctă privind felul în care este înțeleasă, la nivel local, obligația de a asigura accesul la informația publică și accesul egal la informația necesară promovării concursului de ocupare a posturilor de director sau director adjunct din unitățile școlare.

Informația publică trebuie să fie și accesibilă

Unul dintre lucrurile pe care această investigație începe deja să le evidențieze este diferența dintre existența formală a unei informații și accesibilitatea ei efectivă. Faptul că un document este obligatoriu să existe chiar pe site-ul public al instituției, dar și într-o arhivă, într-un calculator sau într-o platformă a instituției sau într-un dosar administrativ nu înseamnă automat că un candidat îl poate utiliza în mod real pentru pregătirea unui concurs cu termene precise.

În cazul concursului pentru funcțiile de directori de școli, din învățământul preuniversitar, această diferență este cu atât mai importantă cu cât prevederile legale speciale și specifice învățământului, dar și metodologia stabilește obligații concrete privind accesul la documente, iar pentru unitățile care nu dispun de site există o procedură specială pentru transmiterea documentului solicitat de candidat, în maximum cinci zile lucrătoare. În aceste condiții, nu mai discutăm doar despre o chestiune administrativă, ci despre accesul la informația pe baza căreia candidatul trebuie să își construiască proiectul managerial și prezentarea în cadrul concursului.

Demersul nostru urmărește, tocmai de aceea, nu doar să constate dacă o școală poate spune că deține informația, ci să observe ce se întâmplă atunci când cineva o solicită în mod concret, în contextul unui concurs în care acea informație are o utilitate directă și trebuie, potrivit normelor aplicabile, să fie publică.

Olt și Mehedinți: două realități care merită comparate

În județul Olt, solicitările redirecționate către unitățile competente au fost urmate, în cazul documentat al unor școli, de un răspuns transmis la 23 septembrie 2026, însoțit de informații și documente anexate electronic (arhive electronice, transmise în mai multe e-mailuri) . Una dintre școli are și un site propriu, care, chiar dacă nu este organizat într-o manieră intuitivă, conține un anumit volum de informații publice. Site-ul este public și poate fi consultat pentru verificarea informațiilor disponibile. Cu siguranță că unitățile școlare din Olt nu au fost perfecte, însă este vizibil că, în documentarea noastră, răspunsul transmis și implicarea inspectoratului au arătat că informațiile solicitate pot fi furnizate într-un interval util atunci când instituțiile cooperează și stabilesc un traseu clar al solicitării.  
În acest județ, este relevantă și implicarea inspectoratului școlar, care a solicitat ca răspunsul transmis de unitățile școlare să fie comunicat și la adresa de e-mail a inspectoratului, acordând termene precise pentru realizarea acestei acțiuni, termene care au fost respectate.

Județul Olt este un exemplu interesant tocmai pentru că arată că transparența nu presupune neapărat existența unei infrastructuri digitale sofisticate. În documentarea noastră, răspunsul transmis și implicarea inspectoratului au arătat că informațiile solicitate pot fi furnizate într-un interval util atunci când instituțiile cooperează și stabilesc un traseu clar al solicitării. În raportările consultate am identificat inclusiv un element relevant: pentru perioada de referință, unitatea școlară indica lipsa unor solicitări concrete de informații publice, ceea ce poate explica, cel puțin parțial, de ce acest tip de cerere a reprezentat o situație neobișnuită pentru administrația școlii.

În Mehedinți, situația rezultată până în acest moment ridică probleme privind accesibilitatea efectivă a informației publice. Într-unul dintre răspunsuri este invocată „o arhivă de o asemenea magnitudine” ca argument pentru dificultatea comunicării documentelor, iar în alte situații apar diferențe între ceea ce solicitantul cere în format electronic și ceea ce instituția înțelege prin comunicarea unor copii electronice. Nu este rolul nostru să punem diagnostice despre pregătirea profesională a persoanelor care răspund; este însă legitim să verificăm dacă dificultățile administrative invocate sunt compatibile cu obligațiile de transparență și cu obligațiile speciale stabilite de metodologia concursului dar mai ales de legislația specifică a învățământului. În mai multe cazuri documentele relevante nu sunt identificate pe site-urile unităților sau pe site-ul inspectoratului, iar răspunsurile au necesitat redirecționări și intervenții succesive pentru a ajunge la solicitant.

Influența politică rămâne, în acest moment, o ipoteză jurnalistică reală și concretă. În loc să o transformăm într-o concluzie anticipată, vom compara răspunsurile instituțiilor, documentele publicate, instrucțiunile comunicate și modul de aplicare a metodologiei. Diferențele dintre Olt și Mehedinți sunt relevante tocmai pentru că permit o comparație concretă privind accesul la informație, fără a atribui automat unei singure cauze rezultatele observate.

Nu este suficient, însă, să punem aceste diferențe pe seama unei simple variații administrative. Atunci când doi candidați aflați în județe diferite sau interesați de școli diferite au nevoie de aceeași categorie de informații pentru a se pregăti, este legitim să ne întrebăm dacă accesul lor efectiv la baza informațională a competiției este comparabil. Este legitim să ne întrebăm și cum Ministerul Educației și inspectoratele școlare verifică respectarea metodologiei și asigură condiții egale de desfășurare a concursului. În acest context, este relevantă și declarația atribuită public ministrului Educației privind posibilitatea de a nu putea garanta corectitudinea concursului de directori din 2026. Vom trata această afirmație ca pe un punct de plecare pentru verificare, nu ca pe o concluzie privind rezultatul sau corectitudinea concursului. Tocmai aici se întâlnește întrebarea privind transparența și întrebarea privind influența politică: în diferențele concrete dintre reguli, documente și practică.

Cazul celor 3.213 pagini

Unul dintre cele mai concrete exemple este cel al unei școli din Mehedinți, unde, potrivit răspunsului transmis solicitantului, pentru documentele solicitate au fost indicate 3.213 pagini și un cost de 1 leu pentru fiecare pagină, precizând suma de 3.213 lei – deci un contracandidat solicită, unui candidat o sumă de bani, pentru a transmite ceea ce legea prevede că este necesar să fie public și accesibil gratuit ! În cererea noastră am solicitat transmiterea documentelor în format exclusiv electronic. Cazul ridică o întrebare juridică distinctă: în ce măsură costurile solicitate pentru copierea unor documente sunt compatibile cu regimul legal aplicabil și cu modalitatea concretă de comunicare cerută de solicitant !? De altfel, așa cum a precizat și Ministrul Educației, în discuția cu noi, oare care este baza legală a solicitării unor sume de bani nejustificate, pentru ceea ce legea prevede că este obligatoriu să fie comunicat gratuit, în format electronic și postat obligatoriu pe internet !?

Dincolo de discuția juridică privind temeiul și limitele costului indicat, cazul este relevant pentru investigația noastră dintr-un alt motiv: el arată cât de repede poate deveni o informație de interes public dificil de obținut în practică atunci când modalitatea de acces și costurile asociate comunicării documentelor devin o barieră pentru solicitant și când un director sau un întreg inspectorat confundă instituțiile educaționale cu propria feudă. Este relevant însă faptul că solicitările noastre au vizat tocmai documente și date care intră în sfera managementului unei unități de învățământ și care permit verificarea obiectivelor, resurselor, rezultatelor și activităților asumate de conducerea acesteia și care, potrivit atribuțiilor instituționale, intră în sfera verificării inspectoratului școlar.
În același context, o persoană din zona politică, care nu are nici o legătură cu sistemul de învățământ și care are propriile experiențe preofesionale în raport cu concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere, a publicat un apel pentru modificarea Legii nr. 544/2001 și a calificat anumite solicitări drept ”abuzive”, susținând că acestea pot consuma timpul și resursele instituțiilor. Demonstrând necunoașterea legii, acesta fafirmă plin de emfază: ”Transparență, DA. Acces la informații, DA. Hărțuire și blocarea instituțiilor prin folosirea abuzivă a legii” – deci, corect, ceea ce prevede legea că este necesar să fie public înseamnă o obligație a tuturor instituțiilor și nu poate fi catalogat drept hărțuire. Însă, în acelați timp, atitudinea unui politician diletant, care, așa cum am afirmat anterior, este paralel cu domeniul educațional, reprezintă un act de intimidare și de harțuire profesională, incompatibilă cu statutul unui profesionist din sistemul de educație.
Nu vom transforma această poziție într-un atac la persoană și nici nu vom discuta aici despre parcursul profesional al celui care a formulat-o, deoarece nu este relevant pentru analiza noastră. Dar declarația merită pusă lângă documentele pe care le-am primit, pentru că ridică o întrebare legitimă: când solicitările privesc informații necesare pentru înțelegerea unei școli și pentru elaborarea proiectului managerial într-un concurs organizat potrivit unei metodologii speciale, unde se termină povara administrativă și unde începe obligația instituției de a asigura transparența? De altfel se ridică fireasca întrebare – un contracandidat poate impune limite accesului la informații publice și obligatorii ?! Răspunsul trebuie căutat în textul legii, în metodologia concursului și în documentele concrete primite de solicitant.

Subiectul accesului la informații și al riscului de politizare a conducerii școlilor a fost prezentat inclusiv ministrului Educației și Cercetării, într-o discuție telefonică. Potrivit notei noastre de documentare, ministrul a solicitat ca situația să fie transmisă oficial ministerului, împreună cu documentele concrete care permit verificarea cazurilor, și a indicat necesitatea verificării punctuale a situației. În aceeași discuție a fost abordat și cazul celor 3.213 lei comunicați de o unitate școlară pentru copii, iar ministrul a solicitat transmiterea documentelor pentru a putea fi analizate. Pentru investigația noastră, această reacție este relevantă tocmai pentru că arată diferența dintre afirmația că, informațiile sunt publice și verificarea efectivă a modului în care acestea sunt puse la dispoziția solicitantului. Deci poziția Ministrului este relevantă pentru modul de organizare diletant al concursului de directori – 99% dintre cei care ocupă posturile politic vor fi validați, iar dacă vor participa, la concurs, profesioniști, vor fi hărțuiți și umiliți de diletanți. Relevant, în acest sens, este un episod, întâmplat în anul 2022, când persoana cu al doilea punctaj, obținut la scris, a fost hărțuit de persoana care a picat concursul.

„Cu ce vă ajută aceste informații?”

O altă reacție primită în cadrul demersului nostru a fost întrebarea privind utilitatea concretă a informațiilor solicitate. Întrebarea merită păstrată în centrul analizei, pentru că răspunsul este chiar rațiunea acestei investigații: informațiile respective îi permit unui candidat să înțeleagă instituția pentru care candidează și să construiască un proiect managerial raportat la realitatea acelei școli, nu un document generic care ar putea fi aplicat, cu mici modificări, oricărei unități de învățământ.

Într-o competiție pentru conducerea unei instituții publice, diferența dintre candidatul care cunoaște în detaliu situația școlii și candidatul care trebuie să își construiască proiectul în lipsa unor informații relevante nu este una pur teoretică. Ea poate influența capacitatea candidatului de a identifica problemele reale, de a formula obiective verificabile și de a propune măsuri care să răspundă nevoilor concrete ale comunității școlare. Întrebarea pe care o investigăm este dacă procedura și practica instituțiilor favorizează în mod real criteriile profesionale și dacă există garanții verificabile împotriva oricărei forme de influență politică.

Unde începe și unde se termină transparența?

Pe măsură ce documentele și răspunsurile se adună, investigația începe să contureze o întrebare mai amplă, care nu privește doar un județ sau o anumită unitate de învățământ. Cât de transparentă este, în realitate, competiția pentru funcțiile de director atunci când accesul la informațiile publice necesare pregătirii proiectului managerial diferă atât de mult de la o instituție la alta?
Tema influenței politice apare în acest context ca o întrebare jurnalistică de investigat, care trebuie susținută prin documente și fapte verificabile. De aceea, vom verifica punctual ce documente au obligația legală de a fi publicate de unitățile școlare, ce documente trebuie comunicate la cerere și ce obligații speciale rezultă din metodologia concursului, pentru a putea evalua în mod documentat dacă accesul la informație este comparabil pentru candidați.

De aceea, demersul nostru nu se oprește la întrebarea dacă informația este sau nu publică în sens formal. Urmărim traseul concret al informației: unde este publicată, dacă poate fi identificată, în cât timp este transmisă atunci când este solicitată și în ce format este oferită, ce condiții sunt impuse pentru acces și dacă aceste condiții sunt aplicate în mod comparabil de către instituțiile implicate în organizarea și desfășurarea concursului.

Pe măsură ce răspunsurile se adună, vom continua să publicăm documentele relevante și să punem față în față practicile diferitelor instituții, pentru ca discuția despre transparență să nu rămână la nivelul declarațiilor generale. Într-un concurs pentru conducerea școlilor, accesul la informație nu este un detaliu secundar, ci una dintre condițiile care permit unui candidat să își fundamenteze profesional proiectul managerial și, în cele din urmă, să intre în competiție cunoscând instituția pentru care își asumă responsabilitatea.

Investigația continuă. În cazul Mehedinți, vom urmări documentat modul în care sunt aplicate regulile concursului și dacă apar situații care pot afecta transparența, egalitatea de acces la informație sau încrederea în procedură și de altfel vom solicita măsuri concrete împotriva inspectorilor și persoanelor implicate, considerăm noi, deja în fraudarea concursului.

Publicația on-line eParadigme.ro este independentă, apolitică și echidistantă, oferind dreptul la replică în condițiile respectării legislației. Oferim posibilitatea de a publica gratuit articole jurnalistice și cărți online prin editura proprie. Dacă vrei să contribui cu un articol sau o lucrare, nu ezita să te alături comunității noastre, să ne contactezi și să îți împărtășești ideile !

Răspândește iubire:

Leave a Comment

error: Continutul este protejat !!
Scroll to Top